Privilegiu dar si datorie
Autor: www.realsos.ro
Album: fara album
Categorie: Diverse
Textul - 1Corinteni 9:15-23
Versetul de memorat - 1Corinteni 9:23
"Fac totul pentru Evanghelie, ca sa am parte si eu de ea."
Apostolul Pavel face aceasta afirmatie, dupa ce mai inainte spune ca s-a facut tuturor totul, ca sa poata sa mantuiasca pe unii din ei. El era constient ca nu toti vor fi mantuiti, dar cum Barclay spune: "noi niciodata nu vom putea obtine nici un fel de evanghelism sau o prietenie daca nu vorbim aceeasi limba si nu gandim la fel ca celalalt om". Daca noi patronam oamenii si nu facem nici un efort sa-i intelegem, noi nu putem ajunge la nici un rezultat cu ei.
Pavel, printul misionarilor, care a castigat suflete pentru Domnul mai mult decat oricare alt misionar, avand in vedere conditiile si epoca in care a trait, a inteles ce inseamna sa te faci totul pentru altii. El nici macar nu a avut pretentia sa fie suportat financiar de cineva, ci a lucrat cu mainile lui ca sa se intretina din punct de vedere financiar.
Dar sa ne reintoarcem la noi, cei de la care Domnul se asteapta sa evanghelizeze oamenii secolului XX. Prea adesea si prea multi lasa lucrarea aceasta pe seama marilor evanghelisti si predicatori. Dar oare nu este nimic ce noi am putea face pentru Evanghelie? Pavel spunea ca face totul pentru Evanghelie ca sa aiba si el parte de ea. Oare, cine face evanghelizare astazi? Si daca eu nu o fac, cum voi avea parte de Evanghelie?
In Ecles.13:1, inteleptul spunea: "Arunca-ti painea pe ape si nu dupa mult timp o vei primi iarasi". Cum vom primi Evanghelia, daca nu o "aruncam", o propovaduim, o sadim? Nu putem predica la o suta sau la o mie, dar o putem predica la vecinii nostri sau la cel ce vine sa ne faca un serviciu in casa, sa repare electricitatea, gazul sau gardul. O putem predica prin rugaciune personala sau participand la grupurile de rugaciune. "Daca doi se invoiesc sa ceara un lucru oarecare, le va fi dat de Tatal Meu", spunea Domnul Isus. Ne putem ruga ca Tatal sa scoata lucratori la seceris, ne putem ruga pentru misionarii si pastorii pe care-i stim, si putem sprijini financiar pe cei ce fac lucrarea de propovaduire. Si numai dupa ce am facut tot ce ne era poruncit, suntem niste robi netrebnici. Dar ce suntem cand nu facem nimic? Aceasta ar trebui sa ne dea mult de gandit. Celui ce i s-a iertat mult iubeste mult si se jertfeste mult.
Meditatia zilei: Cati misionari cunosc si pentru cati ma rog in mod regulat?
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8189/privilegiu-dar-si-datorie