Cum ar fi...?
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Zidire spirituala
CUM AR FI...?
Cum ar fi să n-avem ţintă,
Să nu privim spre orizont?
Ar fi un trai ce se frământă
Ca traiul lui Pilat din Pont.
Cum ar fi să n-avem harul
Ce s-a revărsat din plin?
Ne-ar înghiţi, pe toţi, amarul
Nicicând n-am şti ce e alin.
Cum ar fi de n-am cunoaşte
Nimic din Fiul răstignit?
Grozave derutări ne-ar paşte,
Ne-ar chinui un duh mâhnit.
Cum ar fi să dăm crezare
Vorbelor cu tâlc firesc?
Am ajunge în pierzare
În tărâmul pământesc.
Cum ar fi să nu-nţelegem
Taina sfântului Cuvânt?
N-am putea, nicicând, să dregem
Ce a distrus un aspru vânt.
Cum ar fi să n-avem parte
De protecţia de Sus?
Vai, necruţătoarea moarte
Nu ne-ar duce la Isus...
Dar slavă Celui ce susţine
Credinţa noastră zi de zi
C-aşa putem, oricând, menţine
Un trai ce-i plin cu bucurii...
Şi-aşa primim iluminare
Când norii groşi se-ngrămădesc
Şi-avem în suflet sărbătoare
Şi-un sentiment adânc, ceresc.
Trăind, deci, prin încredinţare
Desăvârşim sublimul ţel
Şi mergem către Ţara-n care
Domneşte-n veci al jertfei Miel.
gc/ 24 Octombrie, 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/82146/cum-ar-fi