Un bărbat, ce se considera drept şi temător de Dumnezeu, bine pregătit în plan profesional, cu multe fapte de binefacere, a visat într-o noapte că murise şi se afla intr-o sală foarte mare.

În jurul lui era întuneric, numai la o depărtare foarte mare vedea şezând un judecător în faţa unor cărţi deschise.

O putere misterioasă l-a purtat cu mare viteză prin depărtarea imensă până în faţa tronului judecătorului.

În timp ce trecea în zbor prin sală, au apărut peste tot figuri în care a recunoscut oameni, cu care a avut de-a face în viaţă.

Toţi aceştia l-au însoţit şi când au ajuns în faţa scaunului de judecată, şi-au ridicat glasurile pentru a-l acuza.

- M-a minţit! spuse unul din însoţitori.

- De la el am învăţat să înşel! declară altul.

- De la el am auzit cuvinte de batjocură, crezându-se mai bun ca mine! rosti un coleg de birou.

- La el am căutat iubire, înţelegere, dar n-am găsit nimic! acuză un bătrânel...

Când, în sfîrşit, vocile acuzatoare au încetat, judecătorul  a întrebat:

- Ce ai de replicat?

- Totul este adevărat! a trebuit să recunoască.

- Spune tu însuţi care trebuie să fie sentinţa ta?  continuă judecătorul.

Auzind aceste cuvinte, vinovatul căzu la pământ.

Judecătorul luă un baston alb şi îl rupse deasupra lui ca mărturie că sentinţa era corectă.

În acea clipă, bărbatul se trezi, fiind scăldat de sudoare.

Visul l-a condus la o pocăinţă reală găsind astfel iertare pentru vina sa şi a devenit o mărturie a dragostei pentru cei din jur.