Dintre câte aflu scrise nu m-au pus așa-n uimire
Ca și aceasta o Isuse când va fi a Ta venire,
Și ca mine-n multe locuri dornicii acestei teme
Cărți în 20 de veacuri adorau această vreme.

Și în vremuri de-ar fi scrise toate semnele mirării
N-ar fi clipe cuvioase ca și-n ceasul așteptării.
Toate clipele din cronici cu minuni și avertismente
Scriitorii cei mai dornici n-au descris așa momente.

Toate lucrurile lumii tot ce este printre noi
Ne vorbesc de a Lui venire și de ziua de apoi.
Poate-n zeci de generații dintre câte sunt apuse
Ne-au pus oare-n meditații cum e lumea astăzi pusă.

Toate, toate aceste semne, toate-s semne din scriptură,
Cine le-a crezut o Doamne căci le vom vedea-n natură?
Cine-a crezut că -s păstrate omenirii ca semnale
Pentru noi ca să ne arate clipa revenirii Tale?

Si cu toate aceste gratii și favoruri ce ni-s date
Vezi aceste generații cu-n salut pasiv la toate.
De le-ai fi pus când vorbeai de a Ta venire
Când credință cea mai mare fi-va oare-n omenire?

Ți-ar fi răspuns, nu un nume ci chiar mii de aveai în cale
Când vor fi văzute-n lume semnele venirii Tale,
Când se va vedea-n natura și sub ochi ne va fi pusă
Tot ce stă scris în scriptura și ce Tu ne spui Isuse.

Așa orișice ființă Ți-ar fi răspuns chiar din turmă
Căci în pragul de credință fi-vor zilele din urmă,
De le-ai fi pus întrebarea, acesta era răspunsul,
Dar n-ai făcut încercarea că le cunoșteai ascunsul.

Ei credeau ca vor fi genii stâlpi mai tari ca-n temelie
Mai ales că prin vedenii vedeau ploaia cea târzie.
La treapta cea mai înaltă ne așteptau ca să ajungem.

Cum puteau ei crede asta că-ntr-un har bogat ne strângem?
Ei credeau că era noastră va fi era de silință,
Cum puteau ei crede asta, că nu vei găsi credință?

Și-ntr-o eră așa bogată cu semnale de trezire,
Era binecuvântată pentru planul de răpire.
Era harului cum scrie, era marilor excepții,
Era ploii cea târzie, era liberei concepții.

Pe noi ne purtăm în doruri toți proorocii văzători,
Vremuri pline de favoruri pentru care-au vărsat norii.
Noi eram urați de bine, salutați de generații,
Genii vrut-au să se-nchine să primească aceste grații.

Cum să aibă așa concepții ucenicii să-și asume
Că-ntr-o eră cu excepții va scădea credința-n lume?
Da cu cât vedea-vor semne cei din pragul de răpire
Ei în loc să se îndemne vor cădea în împietrire.

Ei credeau că văzând ceasul grăbind către miezul nopții,
Auzind Mirelui glasul se vor deștepta cu toții.
Fără să știe că are somnul delăsarea rugăciunii
Nici n-a spus despre ea Domnul când ne-a adâncit în temeri.

Dacă a spus de-o ațipire pilda cu 10 fecioare
Astăzi faptul, nu ne mire unii dorm în adunare.
Și nu-s clipe și nu-s ceasuri de când dorm și nu le pasă,
Pot s-audă mii de glasuri, dorm ca viermii de mătasă.

Sus se uită pe sub pleoape că li-s candelele goale,
Dorm de ani de zile aproape și nu încearcă să se scoale.
Nici semnale, nici strigare și nici dorul de ulei,
Pentru ei sunt basme goale toate acestea-s obicei.

Și în somnul lor păcatul îi înșală cu așa vise
Că ar fi greșiți cu toții, că noi credem ce sunt scrise!
Doar Cuvântul Adevarul nu-n litere se-nțelege,
Pentru noi astăzi e harul nu suntem sub vechea lege!

Sub pretextul înțelepciunii neagă o credință -n formă,
Ai ajuns să vezi pe unii traducând credința-n formă.
Și așa creștinătatea zi de zi taie din cruce,
Reducând din greutate mai ușor s-o poată duce.

Azi la noi nu-i obiceiul să alergi la stăruință,
Noi am primit în dar uleiul când am primit și credință.
Si acel ce ani de-a rândul stăruia în plâns și posturi,
A ajuns sa-l poarte gândul că sunt toate fără rosturi.

Ieri era ca o antenă, stâlp de-naltă tensiune,
Astăzi fără nici o jena neagă orișice minune.
Ieri zbura purtat de haruri într-o stăruință vie,
Astăzi neagă pân-și harul ce l-a înălțat pe Ilie.

Ieri un purtător de arme și cu daru-nțelepciunii,
Azi ajunge ca să sfarame chiar și altarul rugăciunii.
Ieri ceasuri în plină noapte se auzea strigând la Domnul,
Astăzi trei cuvinte-n șoaptă, în genunchi îl prinde somnul.

Ieri în casa lui străinul găsea pat, găsea o masă,
Astăzi oaspeții, creștinul, în praguri la templu-i lasă.

Și Avraam ca să îi cheme le făcea la străini plângeri,
Ah nepoții tăi Avraame i-ar primi de ar ști că-s îngeri?
Poate dac-ar ști că-s îngeri sau chiar Domnul în persoană.

Cum de s-ar preface unii ca și sfinții din icoană?
Multi creștini au azi în viață doua fețe ca și fila,
Privește omul la față și apoi întinde mâna.
Îl măsoară după grade, după haină, după nume,
Ah și cât de bine-i cade dacă-i și văzut de lume.

Dar să-i vezi pe aceștia-n templu cum se roagă, cum se-nchină,
Ar fi buni să-i dai exemplu dacă nu i-ai ști neghină.
Ei sunt norii fără apă, mai sunt pomii ce țin locul,
Le plac morții sa-i dezgroape și s-aprindă gurii focul.

Dacă-i lauzi totu-i bine, totu-i pace cum ți-e dorul,
Totul lasă după tine dacă nu-i atingi amnarul.
Dacă-ncerci numai în glumă să-i spui starea unde-l duce,
Ți-ai ales dușman pe lume din prietenul de cruce.

Și el știe să urască cum în lume nu-i măsură.
E în stare să dospească ani de zile a sa ură.
El prestigiul lui și-l ține, nu vrea nimeni să-l păteze.
Eul să se simtă bine, caută sa-l protejeze.

Pentru trup ce nu ar face? îl hrănește și-l ajută,
Îl îmbracă cum îi place după moda apărută.
Ah acesta-i creștinismul ca Israel de exemplu,
Azi vițelu-i formalismul care-i introdus în templu.

Pentru ei și-au dat talanții și aurul cincizecimii.
Și-au turnat idoli azi sfinții, la fel ca și fii lumii.
Lângă ei joaca și cântă, până când îi prinde somnul.
Habar n-au că sus pe munte cei smeriți ajung la Domnul.

Ah creștine, ah creștine, tu chemat la mântuire,
Nu îți e milă de tine, că pierzi dreptul de răpire?
Aici vrei să-ți cauți traiul și viața viitoare?
Merită să lași tu raiul pentru pofta lumii oare? ?

Tu cu mântuirea-n mână nu vezi că te joci cu focul?
Oare câți n-au vrut să vină să-ți ocupe astăzi locul…
Iar acei ce-n toiul nopții și-au dat trupul din iubire
Dar cu mâinile amândouă au ținut la mântuire.

Au vegheat ținând candela tot aprinsă cât trăiră,
Căci știau cine-I Acela pentru care se jertfiră.
Căci știau că El când vine le va răsplăti iubirea
Și răsplata Lui de Mire n-o poate pricepe firea.

Ah de ar fi ei în viață să ne vadă a noastră stare
Ca să ne privească-n față cum stăm azi în adunare…
Noi care vedem semnale, noi care auzim ceasul,
Noi care-ntâlnim în cale mii de semne la tot pasul.

Noi în pragul de răpire în loc să întindem pașii,
Să ne vadă-n ațipire martorii și-naintașii
Să vadă cât ne e zelul pentru acest lut de fire,
Pentru un hoit ce-n doua zile se arunca-n cimitire.

Nu pentru un an sau zece, pentru 100 sau 1000,
Să dai raiul, să dai vecii, să dai frate o veșnicie…
Să dai tot că-ți place somnul să lași ochiul să ți ațipe,
Să nu-l întâlnești pe Domnul când mai ai câteva clipe.

Strică-ți astăzi obiceiul și-n cea mai mare iuțeală
Ia-ți candela și uleiul nu mai sta la îndoială.
Dă jos hainele străine, toate chipurile lumii,
Să nu se vadă peste tine decât haina cicncizecimii.

Numai candela aprinsă, numai sculele de nuntă,
Numai haina de mireasă pentru sărbătoarea sfântă.
Spune la toți de mântuire căci vai, mâine ce-i va doare …
De dimineață de răpire de ce nu le vorbești tu oare?

De ce nu le arăți în semne când vei umple TU văzduhul
Pe când alții în suspine vor fi gata să-și dea duhul.

Împlinise-va cuvântul ce-a spus Domnul în scriptură,
Că o vezi pe Laodicea cum o va vărsa din gură.
Da vezi partea fericită care n-a cuprins-o somnul,
Filadelfia iubită cum intră-n țară la Domnul

O Isuse, Tu ești dorul care nu-l putem noi stinge.
Adu clipa, adu norul când din lume ne vei strânge.
Hai Tu și ne du acasă căci ni-i dor de Tine tare,
Și e mult de când Isuse suspinăm în așteptare.

Vino fă-ne bucuria Doamne-n patria Divină
Unde avem cetățenia scăpând de lumea străină.

O Isuse fa ca-n ceasul și momentul arătării
Fă-ne să-Ți auzim glasul toți în pragul așteptării.
Și cu toți din casa noastră, mamă, tată, frați, surori,
Să Te întâmpinăm Isuse când Tu vei veni pe nori. Amin