Ce fel de oameni trebuie sa fiti voi?
Autor: www.realsos.ro
Album: fara album
Categorie: Diverse
"Deci, fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi, printr-o purtare sfanta si evlaviaosa, asteptand si grabind venirea zilei lui Dumnezeu..." (2 Petru 3:11).
Petru profita de ocazia ca le-a vorbit de a doua venire a Domnului Isus, sa-i indemne ca sa traiasca in curatenie si sfintenie in toate privintele. Toate adevarurile care sunt relatate in Scriptura ar trebui urmate pentru avansarea noastra in evlavie. Acesta este efectul pe care trebuie sa-l produca cunostinta, ori altfel noi nu suntem mai bine ca inainte. "Daca stiti aceste lucruri, ferice de voi daca le faceti", spune Domnul Isus. Vazand ca toate aceste lucruri se strica, cat de sfinti ar trebui sa fim, indrepartandu-ne de pacat si murind fata de el. Pentru ca pacatul a acorupt si a manjit toata creatia vizibila, incat este nevoie de o innoire a cerului si a pamantului, este aproape o nevoie absoluta distrugerea vechii creatii.
Tot ce a fost facut pentru folosul omului este supus desertaciunii prin pacatul omului; si daca pacatul lui a cauzat distrugerea acestui pamant si crearea unui pamant nou si a unui cer nou in care "va domni neprihanirea, inseamna ca pacatul a adus pamantul sub un blestem din care nu poate fi eliberat pana nu este distrus. Cat de pacatos trebuie sa fie pacatul si cat de mult ar trebui sa fie urat de noi! Si daca asa cum distrugerea lui trebuie sa aiba loc ca sa poata fi restaurat la frumusetea si excelenta lui de la inceput, cat de curati si sfinti ar trebui sa fim noi pentru a fi pregatiti ca sa intram in cerul nou si pamantul nou?
La aceasta sfintenie riguroasa si universala ne indeamna apostolul Petru si sa nu ne multumimm cu o masura mica, ci sa ne silim sa fim eminenti, dincolo de ceea ce obisnuit se poate atinge, sfinti in casa lui Dumnezeu si sfinti in casele noastre, sfinti in inchinare noastra fata de Dumnezeu si sfinti in conversatiile noastre cu oamenii. Toata conversatia noastra, fie cu cei de sus fie cu cei de jos, cu bogati sau cu saraci, cu buni sau cu rai, cu prieteni sau cu dusmani, trebuie sa fie sfanta. Noi trebuie sa ne pastram pe noi neatinsi de lume in toate relatiile noastre cu ea. Noi trebuie sa ne desavarsim sfintenia in frica si in dragoste de Dumnezeu. Noi trebuie sa stim ca aceste lucruri pe care le vedem acum, in scurt timp nu vor mai fi asa cum sunt. De aceea sa ne uitam spre ceea ce va ramane si va continua pentru veci. A astepta cu anticipatie ziua Domnului este ceea ce Petru vrea sa ne spuna, cand vorbeste de purtarea noastra care "trebuie" sa fie sfanta si evlavioasa.
Venirea Domnului este ceea ce fiecare crestin ar trebui sa nadajduiasca si s-o astepte cu rabdare, pentru ca este ziua cand Hristos va apare in slava Tatalui si va da dovada divinitatii Lui chiar si acelor care au crezut ca El este doar un om simplu.
Prima Lui venire a fost o mangaiere pentru Israel (Luca 2:25). Cu cat mai mult ar trebui sa asteptam a doua Lui venire cu nerabdare cand va fi ziua rascumpararii noastre complete si cea mai glorioasa manifestatie. Atunci El va fi admirat si proslavit in sfintii Sai si glorificat de toti cei ce au crezut. Crestinii trebuie sa-si desavarseasca sfintenia, ca sa fie fara pata nu numai in fata oamenilor, ci, de asemenea, si in fata lui Dumnezeu. Se merita si este nevoie de cea mai mare sarguinta. Acela care isi face lucrarea cu neglijenta, niciodata nu poate sa o faca si cu succes.
Te-ai gandit vreodata la ce iti mai trebuie ca sa fii gasit gata la venirea Domnului? In scurtul timp care ne-a mai ramas sa ne dam toata silinta in a face voia lui Dumnezeu si sa traim o viata sfanta.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8283/ce-fel-de-oameni-trebuie-sa-fiti-voi