"Si tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfant, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi, si inaltat mai pe sus de ceruri..." (Evrei 7:11-26-28).

Observam din acest capitol necesitatea de a se ridica un alt mare preot, dupa randuiala lui Melhisedec si nu dupa randuiala lui Aaron.

1. Reiese de aici ca desavarsirea nu putea fi atinsa prin preotia Levitica si de aceea a trebuit sa fie schimbata si preotia si Legea. Preotii nu puteau face pe acei ce veneau la ei, sa se bucure cu o bucurie perfecta de lucrurilor bune aratate prin Lege. Preotii nu puteau decat sa le arate calea. 2. De aceea a fost nevoie ca sa se ridice un alt preot, prin care, prin legea credintei, desavarsirea sa poata veni pentru toti cei ce asculta de El. Binecuvantat sa fie Dumnezeu caci putem avea o fericire perfecta in Hristos prin legamantul harului, pentru ca noi suntem facuti desavarsiti in El. 3. Este de asteptat, ca o necesitate, ca legea sa fie schimbata daca preotia a trebuit sa fie schimbata. O noua preotie trebuie sa functioneze dupa reguli noi, administrate intr-un fel nou si dupa reguli proprii naturii si randuielii ei. 4. Este dovedit ca preotia si Legea sunt deja schimbate (v.13-14). Preotia si Legea prin care desavarsirea nu a putut fi obtinuta, a fost abolita si un alt preot s-a ridicat si acum, o noua dispensatie este infiintata, prin care credinciosul poate fi facut desavarsit. A fost necesara si o schimbare de semintie. Inainte marii preoti descindeau din semintia lui Levi, acum a fost aleasa semintia lui Iuda.

5. Era apoi o schimbare si in eficienta preotiei. Prima era slaba si nefolositoare pentru ca nu dadea desavarsirea, cea de-a doua a adus o nadejde mai buna, prin care noi sa fim atrasi mai aproape de Dumne-zeu. Ea nu a putut sa justifice pe om de vinovatia lui si nici nu i-a putut aduce sfintirea launtrica. Ea nu a putut curati constiinta de faptele moarte, dar preotia lui Hristos aduce cu ea si poarta in ea o nadejde mai buna. Ea ne arata adevarata temelie a tuturor nadejdilor pe care le avem in Dumnezeu pentru iertare si mantuire. Ea descopera mai clar marile obiecte ale nadejdii noastre. Ne incurajeaza sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu, sa intram intr-un legamant nou cu El. Noi insine fiind facuti preoti, putem sa traim o viata de conversatie si comuniune cu El.

6. Este o diferenta remarcabila si in calificarile morale ale preotilor. Cei din semintia lui Aaron, nu numai ca erau muritori, dar erau si pacatosi. Ei aveau slabiciuni pacatoase si slabiciuni naturale. Ei aveau nevoie sa aduca jerfe mai intai pentru pacatele lor si apoi pentru ale norodului. Dar marele nostru Preot, care a fost consacrat prin cuvantul juramantului, a fost nevoie ca sa se ofere numai odata si pentru totdeauna, numai pentru pacatele oamenilor, niciodata pentru ale Lui Insus. El, nu numai ca are o consacrare pentru o slujba care nu se poate schimba, dar are si o sfintenie neschimbatoare in persoana Sa. Un asemenea mare Preot ne trebuia, un Preot care a devenit ca noi, dar care este sfant, nevinovat, fara pata. Aici observam: 1) cum, cazul nostru, ca si pacatosi, necesita un Mare Preot care sa mijloceasca pentru noi; 2) nici un preot nu putea fi destul de bun pentru a face impacarea noastra cu Dumnezeu, ci unul care era perfect neprihanit El Insusi; 3) Domnul Isus a fost exact ceea ce noi aveam nevoie, pentru ca are sfintenie personala si este absolut perfect; 4) El este liber in chip desavarsit de toate obiceiurile ori principiile pacatului, neavand nici cea mai mica inclinatie pacatoasa. Nu locuieste pacat in el. 5) El este nevinovat, liber in chip desavarsit de toate nelegiuirile actuale. Nu a facut niciodata nimanui rau si nu s-a gasit nici un viclesug in gura Lui, nu a pacatuit impotriva lui Dumnezeu si nici impoptriva omului. 6) El este fara pata. Nu s-a implicat in pacatele oamenilor. Este foarte dificil sa ne tinem pe noi curati fara a nu fi partasi la vinovatia altora. 7) El este despartit de pacatosi, nu numai in starea prezenta pentru ca este acum in Sfanta Sfintelor, mijlocind pentru noi, in marire, ci in ceea ce priveste puritatea spirituala. El nu are o asemenea uniune cu pacatul. 8) El este inaltat mai pe sus de ceruri, aceasta nu numai ca o pozitie in fapt, dupa ce s-a inaltat la ceruri din lume, dar si in sens spiritual se refera la perfectiunea sfinteniei personale, care este mai mare si mai perfecta decat sfintenia ostilor din cer, a ingerilor (pentru ca in ei este posibilitatea de a pacatui).

Cat de recunoscatori trebuie sa fim Tatalui nostru pentru un astfel de Mare Preot!