Nicicând nu voi trăda iubirea
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Slujire
NICICÂND NU VOI TRĂDA IUBIREA...
Nicicând nu voi trăda iubirea
Ca pe-o comoară o păstrez
M-ajută să-mi sfârşesc slujirea,
Să nu-mi dispară sfântul crez.
Cum să o vând când mă conduce
Din împliniri în împliniri?
Când apăsat mai sunt sub cruce
Mi-aduce, iar, însufleţiri.
Prietenă mi-a fost pe cale,
Nicicând nu m-a abandonat
De n-a fost aşternutul moale
Îndată ea l-a aranjat.
Aş fi ingrat, aş fi-n ruină
Să mă despart acum de ea
Mi-a dat cucernica Lumină
Şi vrea cu mine-n veci să stea.
Când cineva mi-aduce ură
O stinge cu un gest duios
Iubirea-i singura măsură
În neamul sfânt şi credincios.
Mă mustră cu expresii fine
Când nu-mplinesc ce am promis
La toţi le dă priviri senine
Căci a venit din Paradis.
Când zic „iubire” zic iertare
Şi jertfă fără interes
În cea mai cruntă încercare
Îmi dă avânt să am progres.
Este izvor de fericire
Şi cel mai bun medicament
Din ea nu vine amăgire
Ci tot ce-i pur şi excelent.
Când unii tare mă condamnă
Îmi dă o vorbă de confort
Şi ştiu atunci că asta-nseamnă
Un nou avânt spre-alesul Port.
Îi datorez recunoştinţă
Pe veci va fi Regina mea
A transformat a mea fiinţă
Să pot şi eu cununi avea.
gc/ 10 Noiembrie, 2011
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/83195/nicicand-nu-voi-trada-iubirea