Trebuie sa vestesc Evanghelia
Autor: www.realsos.ro
Album: fara album
Categorie: Diverse
"Daca vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricina de lauda, caci trebuie s-o vestesc; si vai de mine, daca nu vestesc Evanghelia"! (1Corint 9:15-16-18)
Aici Pavel ne spune ca, desi renuntase la privilegiul lui de a trai din Evanghelie, motivele pentru care a procedat asa sunt:
1. El nu se folosise de acest drept nici in trecut (v.15). El nu a mancat si nu a calatorit pe cheltuiala lor, nici nu s-a dat inapoi de la a lucra pentru a se intretine pe sine. De la alte biserici, Pavel a primit o plata, dar nu de la biserica din Corint, pentru careva motive speciale pe care nu le stim.
2. Nu a vrut ca cineva sa-i ia pricina lui de lauda (v.15). Aceasta pricina de lauda despre care Pavel vorbeste nu implica in ea laudarosenie, infumurare ori dorinta de a fi aplaudat, ci mai degraba un grad inalt de satisfactie si mangaiere ca poate face ceva pentru avansarea lucrului Evangheliei. Era o placere deosebita pentru el sa predice Evanghelia fara a fi povara pentru nimeni.
Avantajele lui Pavel pentru promovarea Evangheliei erau slava lui si el le-a valorat mai presus de orice alte drepturi si chiar mai mult decat viata sa. Este slava slujitorilor Evangheliei sa prefere succesul misiunii sale mai mult decat interesele personale, sa se lepede de sine ca sa poata sa-l serveasca pe Hristos si sa salveze suflete. Actionand astfel pe baza principiilor cu adevarat nobile, el va aduce multa slava lui Dumnezeu, si aceia care-L onoreaza pe Dumnezeu sunt si ei onorati de Dumnezeu.
3. El arata ca lepadarea de sine era mai onorabila in sine si aducea mai multa satisfactie si mangaiere, decat o facea predicarea (v.16). "Daca vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricina de lauda, caci trebuie s-o vestesc si vai de mine, daca nu vestesc Evanghelia". "Este datoria mea, slujba mea, este ispravnicia care mi-a fost incredintata" (v.17), spune Pavel. Si cei carora li s-a incredintat slujba de a predica au datoria s-o faca. Vai de cei ce nu o fac. De la aceasta nimeni nu este scutit. Dar nu la toti li se incredinteaza aceasta slujba si s-o faca pe
gratis, pentru ca nu spune: "vai de cei ce nu predica Evanghelia si se suporta singuri". Este o mare realizare in religie sa renunti la propriile tale drepturi pentru binele altora. Aceasta le va da dreptul la o rasplata speciala din partea lui Dumnezeu.
4. Apostolul ne informeaza apoi ca, facandu-si datoria cu bucurie si bunavointa, va avea o recompensa generoasa de la Dumnezeu. Intr-adevar numai serviciul de buna voie este capabil de o rasplata. Daca cineva nu pune inima in ceea ce face, lui Dumnezeu nu-i place de lucrarea lui; este ca si o carcasa a religiei fara suflet si fara viata. O asemenea persoana este raspunzatoare inaintea lui Dumnezeu si este rasplatit proportional cu zelul, fidelitatea si sarguinta ei.
5. Apostolul concluzioneaza argumentul lui prin a le pune inainte nadejdea incurajatoare pe care el o avea datorita rasplatii mari pe care o astepta de la Domnul pentru ca vestea Evanghelia fara plata.
"Semeni un gand, a spus cineva, seceri o fapta; semeni o fapta, seceri un obicei; semeni un obicei, seceri un caracter; semeni un caracter, seceri un destin". Pavel are pastrata in cer o cununa de slava nepieritoare, pentru ca fiecare gand, fapta, obicei al lui a tintit la onorarea Celui ce detine slava vesnica.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8320/trebuie-sa-vestesc-evanghelia