Să știe toți că Te iubesc!
Autor: Florența Sărmășan
Album: La toți, despre Isus să le vestim!
Categorie: Laudă și închinare
Să știe toți că Te iubesc!


Acum că Te-am aflat și Te iubesc
Am învățat să fiu și mai smerită,
Am înțeles, prin Tine doar trăiesc
Tu ai murit, ca să fiu mântuită

Și-am învățat să fiu mai iubitoare
Și să am milă de cel oropsit
Și să nu defăimez a lui onoare
De a mea bunăstare să profit

Umană ca să fiu și înțeleaptă
Cu cei ce-n necredință se mai zbat
Și să le spun și lor ce îi așteaptă
Dacă ei voia Ta, încă n-o fac

Să știe cine ești, de unde vii
De sacrificiul ce-ai făcut, să știe
Ca ești Stăpânul marii veșncii
Care urmează, în curând să vie

Pericolul să le destăinuiesc
Și relele care Satan le face
Mintea să le deschid, să-i sfătuiesc
La Tine, Doamne, azi, se pot întoarce!

Și să le spun de marea Ta iubire
Și Vestea buna lor, să le-o vestesc
Căci calea dreapta, înspre mântuire
Prin jertfa Ta cea mare o găsesc.

Timpu-i trecut și vremea e târzie
Dar ei, încă mai pot să se întoarcă
Pot fiii Tăi iubiți, Isus să fie
Și voia Ta în toate, să o facă

În cugetul meu ma simt îndemnată
Sa le vorbesc la toți iubit Isus
De-a Ta făgăduință minunata
Și despre viata, ce ne așteaptă, sus.

De credincioși vom fi și Te-om urma
Noi, veșnicia o vom dobândi,
Din bunătatea Ta ne-om înfrupta
Copiii Tăi, pe veci ne vom numi.

Amin

Câmpia Turzii, 14 iulie 2011
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/83253/sa-stie-toti-ca-te-iubesc