Amintire
Autor: Cost Ana
Album: Solul morţii a fost îndepărtat
Categorie: Diverse
Trecură iute,doar câteva clipe.
Îmi amintesc de zilele trecute,
Când împreună-ntr-un salon am stat
Și foarte multe vise-am depănat.

Durerea,boala,toate au trecut;
Păreri de rău,sau bine,ce-am avut.
Îmi veți rămâne mult în amintire,
C-ați fost alături chiar la despărțire.

Vă mulțumesc de tot ce ați făcut.
Când n-am mai respirat,eu n-am știut,
Dar voi,așa de iute ați acționat,
Cu fapta,sau o rugă-ați înălțat.

Mă rog ca Domnul să vă răsplătească
Și mântuirea să vi-o dăruiască.
Puterea Domnului ce mi-a redat viața,
Să vă-ntărească-n inimă speranța!

Că dacă-n inimă îl veți primi,
Odată-n ceruri ne vom întâlni!
Și fiecare vom primi răsplata.
Ne vom găsi la stânga,sau la dreapta.

Eu am dormit citind Cuvântul Vieții
Și m-au trezit din visul meu frumos,
Dar într-o zi,în zorii dimineții,
Mă voi trezi alături de Hristos!

Dar eu vă zic,că-mi pare-atât de rău,
Că nu v-am spus mai mult de Dumnezeu
Ce ne iubește mult,nespus
Încât L-a dat pe Fiul Său ISUS,

Să moară pe o cruce răstignit.
Pentru păcatul nostru-a suferit!
Crezând în El,să fim cu toți salvați
Din iadul cel de veci /răscumpărați.

Dar slavă Lui,din morți L-a înviat!
Și-apoi la cer s-a înnălțat!
Acum e viu,e în inima mea!
Primește-L și tu în viața ta.

M-aș bucura,acolo-n ceruri,sus,
Să fim alături cu al nost”Isus,
Unde cu-ai Lui, la masă eu voi sta
Și împreună ne vom bucura.

Chia dacă-aicea ne mai este greu,
Noi vom învinge doar cu Dumnezeu!
El ne ajută chiar în încercări,
Prin boală,suferințe și dureri.

Eu vă doresc doar bine tuturor!
Isus să fie-al nost Mântuitor!
În ceruri sus de vreți să mă-ntâlniți,
În inimă pe Isus să-L primiți!






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/83357/amintire