La o margine de drum
Zacea un om slab
Cu trupu-i tremurind
Era foarte bolnav


Cu ochii lui deschisi
Privea cerul senin
Iar paru-i ravasit
Era deja carunt.

Si astepta acum
Cu fata lui crispata
In geamat suspinind
Sa ia sfirsit odata.

Dorea ca in tacere
Sa moara linistit
Sa scape de durere
Ca n-a fost fericit.

De mic copil intr-una
A suferit din greu
Ca haina, avea minciuna
Si singur tot mereu

Dar, parca o licarire
In mintea lui era;
Sa fie o amagire?
Sau? Chiar, sa fie asa!

Caci o voce nevazuta
Ce-o auzea mereu
Ii aducea aminte
De Bunul Dumnezeu!

Iar mama lui, pe care
El o iubise mult
Inainte de plecare
L-a strins la piept plingind

Cu vocea ei duioasa
II povestea mereu
Ca dincolo de toate
Exista un DUmnezeu

Ea-n fiecare seara
Il legana frumos
Citind din Cartea Sfinta
Despre Isus Hristos

Erau vremuri frumoase
Cind el era copil
Pinan-ntr-o zi ploioasa
Si-atunci a luat sfirsit

N-a inteles, atuncea
De ce? A trebuit,
Ca mama lui sa plece
Lasindu-l parasit.

Si-a cautat intr-una
Pribeag in lumea-ntreaga
Dar n-a gasit nici una
Ca mama lui ce a draga

Doar ea-i vorbise-n soapta
Inainte de a muri
In Domnul sa se-ncreada
S-ajunga-n vesnicii.

N-a ascultat de mama
Si nu l-a cautat
Pe-Acel ce poate o rana
S-o vindece indat´.

Acum fara putere
In el totul s-a stins
Caci vesnica durere
De el nu s-a desprins.

Si cum privea-nspre cer
Deodata a vazut
Ceva ca un mister
Ceva a aparut.

Dar nu era nici mama
Nici vocea din ascuns
Ci o fiinta minunata
Ce stralucea nespus.

S-a aplecat spre el
Si ia vorbit duios:
-Eu sint, Emanuel!
-Eu sint, Isus Hristos!

Si-atunci durerea-i toata
Pe loc a disparut
Pe bratul Lui de Tata
Isus L-a sprijinait.

Iar vocea nevazuta
Ce-o auzea mereu
Ia dat putere sfinta
Sa creada-n Dumnezeu.

Pe-o margine de drum
Acum mergea voios
Intr-una, el cintind
Eu sint, a Lui Hristos!!!!