Domnul apara
Autor: www.realsos.ro
Album: fara album
Categorie: Diverse
"Fiindca ma iubeste, zice Domnul, de aceea il voi izbavi; il voi ocroti caci cunoaste Numele Meu" (Ps. 91:14).
Dumnezeu ocroteste pe cei ce-L iubesc pe El si nici un fir de par nu cade din capul nimanui fara stirea Lui. Multi pot crede ca este ridicol ca Dumnezeu sa se ocupe si de lucruri asa de neimportante. Daca reteaua de spionaj a unei tari ca Rua, SUA etc, este asa de bine pusa la punct, credeti ca Dumnezeu este mai prejos de aceasta? Dumnezeu are un numar nelimitat de ingeri care tabarasc in jurul celui ce se teme de El, si-i scapa din primejdie (Ps.) Dumnezeu a scris in cartea vietii Lui, toate zilele noastre, mai inainte de a fi fost vreuna dintre ele, spune David in Ps. 139. De aceea oamenii, oricat ar incerca nu poate sa curme mersul istoriei sau a vietii cuiva, decat cu permisiunea expresa a lui Dumnezeu.
A circulat cu catva timp in urma vestea ca fratele Ivan este mort. Dar acesta a fost numai un zvon, dupa cum s-a dovedit mai tarziu si Dumnezeu ne-a ingaduit sa-l intalnim in Sydney si sa avem o frumoasa partasie impreuna. L-am intrebat cum s-a intamplat cu acel zvon si daca a fost ceva adevarat. La care fratele, amabil, ne-a decris situatia astfel:
"S-a tinut o conferinta cu pastorii in ora, la care am fost invitat si eu. Domnul m-a instiintat mai inainte ca cineva este pe urmele mele si vrea sa ma omoare, dar nu m-am temut. Am stiut ca numarul zilelor mele este determinat de Dumnezeu si nu de oameni si sfarsitul meu nu va fi cel la care ei se asteapta. L-am intrebat pe Dumnezeu sa-mi spuna cum se va intampla si El mi-a spus ca-mi va descoperi la momentul potrivit si sa nu ma ingrijporez. Cand am ajuns la locul conferintei, am facut cunostinta cu mai multi pastori si in timp ce dadeam mana cu unul si cu altul, Duhul mi-a spus: "Acesta este!, apoi la scurt timp: "Si acesta este pe urmele tale"!
Cand a trebuit sa ne asezam toti cei prezenti la masa de lucru, fiecare si-a dat jos haina ca s-o puna pe spatarul scaunului. Atunci cineva a observat in buzunarul celor doi care mi-au fost prezentati in mod special, cate un pistol. Faptul a fost raportat la conducatorul acestei conferinte si pistoalele au fost connfiscate. "Cum se poate, fratilor? Asa faceti voi evanghelizare?" La care raspunsul lor a fost: "Noi nu suntem frati. Noi suntem membri ai KGB si suntem aici pentru acest om", aratand spre mine. Au fost eliberati si pentru ca le-a esuart planul, cei doi au pe interbnet stirea ca Ivan este mort. Ei s-au intors spre mine si mi-au spus: "Noi ne vom mai intalni".
Fratele Ivan le-a raspuns: "Domnul va va inchide ochii cand veti trece pe langa mine si nu ma veti vedea", cum s-a intamplat si cu slujitorul lui Elisei, Ghehazi. Cand Dumnezeu i-a deschis ochii a vazut dealul plin cu care si calareti. Armata Domnului se lupta pentru el, desi cei din jur nu vedeau aceasta. Ce minuat este sa ne putem incredinta toata fiinta in mana lui Dumnezeu.
Ce-ar fi faptura-mi fara Tine, Mantuitorul meu iubit,
Ce-as fi de n-ai fi Tu in mine cu harul Tau nemarginit.
As fi un bulgare de ghiata, un chip de huma fara viata
O stanca-nvaluita-n ceata si-o noapte fara dimineata.
Asa as fi, dar slava Tie, Tu esti a noastra bogatie
Comoara harturilor vie ce ma inunda pe vecie.
Eu n-as sti azi ce-i stralucirea vietii-n mii si mii de fete
Si n-as fi cunoscut iubirea cu-nfiorari si frumusete.
("Ce-ar fi faptura-mi fara Tine", de N. Moldoveanu)
Doamne, Tu incepatorule a toate, cu taine-adanci si minunate, numai Tu, ne-ai suit in slavi divine din lutu-ntunecatei tine. Pentru tot ce suntem prin Tine e inchinam si-ti multumim si te iubim. Amin.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8341/domnul-apara