Când inima ta zace, căzută sub povară,
Te-ntrebi atunci, o frate, te-ntrebi… A cât-a oară?
De ce e viaţ-amară şi greul tot mai greu?
De ce este durere şi e trudit sufletul tău?

De ce tu singur porţi amarul şi singur în durere ai rămas?
Şi nu mai ai puteri să urci calvarul,
Când simţi că viaţa ţi se scurge în fiecare ceas,
Că azi a plecat pentru veci BUNUL…HARUL…
Şi-ai sorbit pân-la fund tot paharul.

E greu, da… e greu şi-i durere,
N-ai cu-i cere putere!
Căci toţi te-au părăsit. Unde-i mama?
Şi tata? Şi fraţii? Dar soţul? Soţia?
Unde-i răsplata? Unde e totul?
Unde-I Isus; dătătorul de vieţi,
Cel ce-a trecut de orice peceţi
Să-ţi dea viaţa?
“ Ei sunt aici, m-ajută cum ştiu…
dar e greu calvarul ce-l port eu.

Eu ŞTIU… ISUS, Domnul vieţii e viu,
Mă iubeşte, mă vrea tot mereu,
De la bun început mă chemă, mă dorea,
Dar vocea vicleană şi rea
Spre hăul cu foc mă-ndemna
Şi m-a prins pentr-o clipă…

Acum… vreau să lupt cu credinţă
Pentru Tatăl din cer s-ajung la biruinţă,
Să primesc şi să dau tot mai mult şi mai mult,
M-a creat, Îl iubesc şi-am să lupt! ”