"Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale" (Prov. 29:15).

In noaptea de Revelion, pastorul a citit pentru fiecare din cei prezenti cate un verset din cartea "Proverbe". Acesta a fost versetul care mi s-a deschis mie. Interpretarea poate fi inteleasa in doua feluri: Eu ca parinte, sa folosesc nuiaua pentru copiii mei ori Dumnezeu care este Tatal meu ceresc, poate folosi nuiaua si mustrarea pentru disciplinarea mea, chiar parinte fiind, ca sa ma invete intelepciunea.

Proverbul este o invatatura morala populara, nascuta din experienta, exprimata printr-o formula eliptica, sugestiva, de obicei, metaforica, ritmica sau rimata.

De cele mai multe ori, daca ne uitam in proverbe, parca nu ne place sa ne isusim partea negativa, in cazul nostru, certarea, mustrarea, nuiaua. Ne place sa ne vorbeasca de bine, de lauda de apreciere. Ceva in natura noastra umana, in fire respinge invatatura sanatoasa. Dar trebuie sa recunoastem ca Dumnezeu trebuie sa foloseasca nuiaua si cu oamenii mari, ca sa nu ajunga sa-L faca de rusine pe Tatal ceresc, care ne-a creat. Pentru ca ne iubeste ne pedepseste, si prin aceasta ne face partasi suferintelor Lui (Evrei 12:10). Nuiaua este ca si un medicament foarte amar atunci cand il inghitim, dar care are un efect extraordinar de vindecator pentru madularul bolnav.

Dumnezeu cunoaste nevoile noastre spirituale si conditia noastra spirituala la zi. El nu trebuie sa ne puna la X-rays sau ultrasound. El priveste intotdeauna inlauntrul nostru si ne vede ca intr-o oglinda, tot ce este in noi. Dumnezeu permite incercari, testuri, dureri, dezamagiri, toate cu scopul de a ne tine pe calea cea buna. Asa cum un copil nu intelege totdeauna de ce este pedepsit atunci cand face ceva rau, asa nici noi nu intelegem totdeauna caile lui Dumnezeu si felul Lui de a lucra cu noi. Mama iubeste pe copilasul neastamparat chiar si atunci cand il pedepseste. Dragostea ei nu se micsoreaza cu nimic, chiar daca se intristeaza de moment si nu pedepseste cu placere. In acelas fel ne trateaza Dumnezeu pe noi. Neascultarea noastra il intristeaza pe Dumnezeu, dar nu afecteaza cu nimic dragostea Lui pentru noi. El ne-a iubit pe cand eram pacatosi si L-a trimis pe Domnul Isus ca sa moara pentru noi. Un alt proverb spune: "Un om care se impotriveste tuturor mustrarilor, va fi zdrobit deodata si fara leac" (prov.29:1).

Multumesc de sfantul har ce fiinta-mi infasoara;
caci si dulce si amr, tot ce-ngadui Tu-i comoara.
Toate vin din mana Ta si le-ngadui pentru mine,
spre-a ma binecuvanta cu adevaratul bine.

Chiar de nu-nteleg acum voi pricepe-n vesnicie.
Tu ma du cum stii pe drum spre eterna-mparatie. (N. Moldoveanu, Sa fii binecuvantat)

Ma vezi cum fac, si totusi, ma lasi sa fac asa.
De ce nu ma mai mustri cum ma-ndreptai candva?
Ma stii cum merg, si totusi ma lasi sa merg cum vreu,
De ce nu ma mai mustri ci stai si taci mereu?
Cu inima zdrobita nimic nu-Ti cer asa
Isuse, ca mustrarea ce ma-ndrepta candva. (T. Dorz, De ce nu ma mai mustri?)


Doamne Tata, iti multumesc si pentru pedepsele pe care ni le aplici, din dragoste, pentru binele nostru suprem. Amin.