Există-n cer sus, o Cetate

Există-n cer sus o Cetate
Cu porţi de mărgăritare
Neîntrecută, între palate
Ce de om au fost durate,
Pe pământ aici sub soare.

Cetatea-i din aur adevărat
Ca sticla cea mai curată,
Şi-un zid de iaspis 'nălţat
O-ncercuie-n lung şi-n lat,
În splendoarea-i minunată.

Cetatea aceasta e Cetatea
Al cărei Meşter şi Ziditor,
E Dumnezeu, să fie partea
Celor ce au învins moartea
Prin Isus Domn, Mântuitor.

Ea, va fi Metropola Cetate
Cu scaunul cel de domnie,
Unde nu va mai fi noapte
Căci Dumnezeirea împarte,
Prin ea gloria-I în măreţie.

Cetatea a fost mult dorită
De toţi urmaşii peregrini,
O! Şi-a căror viaţă oropsită
A fost de cel rău hărţuită,
Cât au umblat pe-aici străini.

Va fi-n sfârşit, Cetatea lor...
Şi ei Domnului, Îi vor sluji,
Căci scumpul lor Mântuitor
Prin Planul răscumpărător
Cu slava Sa îi va va înveli.

Flavius Laurian Duverna
14 noiembrie 2011