Binele altuia ne bucură

Avem anumite obiceiuri care sunt asemenea buruienilor care apar pe ascuns şi năpădesc plantele iar pentru înlăturarea lor e nevoie de perseverenţă şi putere.

Sunt reacţii de care nu suntem încîntaţi, dimpotrivă, ne-ar plăcea să nu le avem. Dar apar pe neaşteptate...

Un exemplu este o limbă ascuţită care are tendinţa să-l denigreze pe celălalt, de a-i submina statutul şi de a-i desconsidera succesul.

În majoritatea cazurilor, când îl denigrăm pe cel de lângă noi, nu facem altceva decât să încercăm să compensăm propria noastră micime.

Ca să nu rămânem mai prejos decât cei din jur, îi coborâm la nivelul nostru şi aşa ajungem să fim egali.

Pe de altă parte, când avem o calitate, o virtute pe care o regăsim şi la alţii, ne simţim mulţumiţi.

Când facem un bine, e ca şi cum am planta flori, dar când judecăm şi criticăm plantăm numai spini.

Atât florile cât şi spinii cresc în jurul nostru . Florile ne înfrumuseţează viaţa dar spinii ne-o vor sufoca.

După ce am făcut o remarcă răutăcioasă sau ne încearcă invidia, simţim cum ni se micşorează inima, se strânge în ea şi se ruşinează...

Cînd purtăm o conversaţie de aşa manieră încât îl punem pe interlocutor într-o lumină bună, devenim mai maturi, mai calmi, mai echilibraţi.

Domnul Isus ne-a învăţat că trebuie să ne iubim vrăjmaşii.

Este un percept care ne îndeamnă să ţintim foarte sus.