"Dar adu-ti aminte si de mine, cand vei fi fericit, si arata, rogu-te bunatate fata de mine; pune o vorba buna pentru mine la faraon, si scoate-ma din casa aceasta" (Gen40:14).

Fiecare din noi a experimentat macar odata in viata sa fie tras pe sfoara. Unii oameni se pricep foarte bine la asa ceva. Mi s-a intamplat de mai multe ori la lucru ca sa fac lucrul a doua persoane, pentru ca atunci cand am fost rugata de sef sa-i ajut, ei nu au mai lucrat in acelas ritm ca si mai inainte. Cine a fost tras pe sfoara macar odata, stie de ce sentimente este incercat atunci: frustare, manie, nemultumire. Este normal pentru un copil al lui Dumnezeu sa vocifereze, sa se planga la menager, sa se certam cu persoanele care le frusteaza?

Recent mi-am adus aminte de poezia fratelui Ioanid din care am citez o strofa la sfarsitul acestei meditatii. Cum strangem comoara atunci cand altii ne mint si ne inseala? Este greu de conceput ca din asemenea situatii, cei credinciosi pot avea vreun profit.

Sa ne reamintim de un caz din Vechiul Testament. Iosif ajunge la inchisoare pentru ca sotia lui Potifar a mintit si l-a acuzat de
lucruri neadevarate, pe care el nu le-a putut dovedi. Fiind si rob la curtea lui Potifar cu atat sansele de a se indreptati erau mai putine. Iosif a ajuns la inchisoare, dar Cuvantul ne spune ca Dumnezeu l-a facut sa capete trecere si astfel a ajuns sef la inchisoare. Cand talmaceste visele paharnicului si ale pitarului lui Faraon, si ii cere paharnicului ca sa-si aduca aminte de el cand va ajunge afara, acesta uita. Din toata istoria lui Iosif nu citim niciunde ca ar fi avut resentiment pentru cei ce au profitat de el.

Nu stim cat de constient a fost Iosif ca toate acestea erau randuite de Dumnezeu pentru binele lui si pentru slava pentru care il pregatea. Dar este destul ca Iosif ne da astazi o lectie pretioasa. Dumnezeu randuieste sa ajungem in compania unor asemenea oameni pentru a ne pune pe noi la test, si sa ne verifice rabdarea, biruindu-ne temperamentul nostru care vrea sa se justifice. El vrea sa ne invete sa ne mentinem calmul si curatia, evitand resentimentul si ura. Este usor sa te lupti cu dusmanul pe care il vezi. Te poti certa cu cel ce se poarta rau si fara rusine cu tine. Dar este mai greu sa ne luptam cu dusmanul din noi, cu firea noastra care ne saboteaza din umbra. Ce exemplu suntem noi, daca reactionam ca si cei din lume in situatii similare? Domnul Isus nu si-a tras spatele de la lovituri si de la cei ce-i smulgeau barba, desi ar fi putut s-o faca. Cand noi ne biruim pe noi, suntem mai viteji decat cel ce cucereste cetati (Prov 16:32). Resentimentul, ura, cearta este samanta celui rau si o incercare nerusinata de a rupe relatiile bune dintre oameni, si de a pacatui impotriva dragostei. El vrea sa ne tulbure si pacea launtrica, reusind sa ne inspire un duh de vinovatie. Cu cat mai degraba suntem constienti de atacul vrajmasului, cu atat mai repede sa ne luptam in rugaciune sa nu cedam dorintei de razbunare. Sa cerem har din belsug ca sa-l biruim.

Pentru panza de iubire e razboiul cel mai greu:
Diavolul tot rupe fire, noi le innodam mereu.

Cand cei rai te trag pe sfoara, de obida sa nu strigi
Ei te mint, tu strangi comoara. Ei te-nseala, tu castigi.

Pentru orice pata du-te la Izvorul Salvator!
Caci cu cat o speli mai iute, cu-atat iese mai usor...

Doamne Tata, ajuta-ne sa discernem tot ce vine de la cel rau si sa ne impotrivim lui, tari in credinta, Amin.