"Caci Dumnezeu pedepseste pe cine-l iubeste, si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste" (Evrei12:6).

Ana este o batranica de 79 de ani. Intr-o zi a alunecat pe pavajul din curte, a cazut si si-a rupt mana de la incheietura palmei. Dupa 3 ore de asteptare la urgenta, in sfarsit i-a venit randul. Era deja dupa miezul noptii. Dar alti batrani si copii au venit intre timp cu maiini rupte si cu situatii mai grave decat ale ei, asa ca ea a trebuit sa astepte pana a doua zi ca sa fie operata si oasele rupte sa fie puse la loc.

Ne intrebam: Iubeste Dumnezue pe acesti copii si batrani care sfarsesc in spital cu maini sau picioare rupte? Desigur! Noi nu stim ce stie Dumnezeu. Dumnezeu poate revela copiilor Lui mai multe lucruri, printr-un eveniment nefericit decat printr-unul fericit. Dumnezeu ne poate sta impotriva sa mergm undeva sau sa indeplinim planurile noastre. Ana voia sa plece in Romania in urmatoarele doua saptamani, dar Dumnezeu i-a spus: "Nu acum este timpul". Mai asteapta. Uneori cartim cand trebuie sa facem unele lucruri. Preferam comoditatea si uneori lenea, placerea de sine, somnul, sa citim o carte care ne place ori sa vedem un program indragit la televizor. Dumnezeu vrea sa ne invete sa nu traim numai pentru noi si printr-o suferinta, ne atrage atentia la starea noastra egoista. Pe langa acestea, Dumnezeu ne invata rabdare si modeleaza in noi caracterul divin.

In suferinta, oamenii se apropie mai mult de Dumnezeu. Am auzit de un frate bolnav de cancer care isi traieste ultimile zile in spital, cum a cerut sa vina la el anumite persoane ca sa-si ceara iertare de la ele. Cand hambarul este plin, omul poate trai fara Dumnezeu. Cand portofelul este doldora de bani, nu avem nevoie asa de mult sa ne rugam. La fel si omul, cand este sanatos, nu se gandeste la moarte si-l lasa pe Dumnezeu sa astepte. Dar ce minunata este lucrarea Duhului Sfant care ne aduce aminte de tot ce am uitat. Din pricina ca Dumnezeu ne iubeste ne mai da o sansa de pocainta. Cineva povestea ca a vazut un cal frumos care pastea pe o pasune manoasa avand legate niste greutati la picior. Prietenul stapanului calului l-a intrebat de ce trebuie sa procedeze asa cu un animal asa de nobil. Raspunsul lui a fost: "Domnule, prefer sa-l tin impiedecat decat sa-l pierd. Ii cam place sa sara peste gard". La fel face si Dumnezeu, decat sa ne piarda mai degraba ne pune cate o greutate de picior ca sa nu ne indepartam de El.

Unii, in suferinta au ocazia sa se gandeasca in mod realist la moarte, ca si o posibilitate iminenta. Ei multumesc lui Dumnezeu ca putea fi mai rau. Unii se pocaiesc si recunosc ca mana lui Dumnezeu e impotriva lor datorita unui pacat de care au fost constienti, dar de care nu s-au putut lasa pana in momentul acela. Altii, in schimb se impietresc si au indrazneala sa se certe cu Dumnezeu. Asta nu schimba insa cu nimic situatia lor. Dumnezeu stie ce face. El ne fereste de un rau si mai mare atunci cand ne face parte de suferinte aici pe pamant, caci este spre binele nostru vesnic. Pe de alta parte, ne putem da seama ca suntem iubiti de Dumnezeu, pentru ca vrea sa ne mantuiasca sufletul, chiar daca trupul trebuie sa sufere.

Pe de alta parte, noi nu putem experimenta mangaierea lui Dumnezeu decat in necazurile noastre (2Corint. 1:4-6).

Caci Isuse, Doamne, Tu Stapan pe toate
Tu ce-mi tii viata, stii ce i se poate
Tu ingadui vantul numai pentru bine
Dulcea Ta iubire e mereu cu mine!

Doamne, Tu ne cunosti asa de bine, de aceea trimite in viata noastra tot ce este spre binele nostru, Amin.