O Tată! Cât de darnic eşti!
Cu creatura-Ţi imperfectă,
E visu-acela din poveşti
Unde, din larva-n care eşti
Ieşi şi începi frumos să creşti
Până ajungi, fiinţa cea perfectă.

Şi câtă bunătate poţi avea
Faţă de mine, un nimic!
Nimic aş fi, de Tu n-ai vrea
Să-mi stai mereu alăturea
Dându-mi, din ştiinţa Ta,
Fără de care aş fi, doar mic.

Am stat atât şi-am lâncezit!
Şi m-am scăldat în tină!
Mă complăceam, în aeru-mbâcsit
Era ceva aşa de-obişnuit!
Şi n-aş fi aflat, n-aş fi ştiut
Că pot ieşi, afară la lumină!

Când se vorbea de-o altă lume,
Mi se părea un lucru straniu!
Vorbeau, de un anume, Nume!
Dădeam din umeri, a nu ştiu.
Ce îmi păsa mie de-un fiu
Sau, de apa multă-a unui râu?

O Tată! Cât de darnic eşti!
Şi cât de bun eşti Tu cu mine!
Eu sunt omida din poveşti
Iar Tu, în cerurile 'nalte eşti
De mine Tu Te îngrijeşti.
Locul meu ......e lîngă Tine!

Îţi mulţumesc Doamne iubit
Acuma eu, nu mai sunt larva,
Căci pentru mine Te-ai jertfit
Pe Cruce Tu ai suferit
Ca eu să fiu cel mântuit
Să pot striga, o Tată! Ava!

19.11.2011 Firenze