Unsul Domnului
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Slujire
UNSUL DOMNULUI

În tot ce el înfăptuieşte
Lucră cu zel şi se jertfeşte
De la Hristos a învăţat
Ce-nseamnă trai înmiresmat.

În el există viziune
Accent pe rugăciune pune
Se pregăteşte să dea hrană,
Să pună balsamul pe rană.

Nu e uns cu alifie
Ci cu Duh din Cer – se ştie
Şi-astfel face o lucrare
Doar din pură dedicare.

Pe cei slabi îi vizitează
Pacea îl interesează
Idealul ce-l nutreşte
Prin credinţă îl vesteşte.

Este tare în Scriptură
Inima îi este pură
Ia îndemn din Trinitate
Vrea să vadă unitate.

Vede boală şi necaz,
Vede lacrimi pe obraz
Dar vorbirea lui cea dulce
Multe consolări aduce.

Ard în el dorinţe sfinte
Nu ia mită şi nu minte
Face dreaptă judecată
Cum i-a spus cerescul Tată.

Ca el mulţi ar vrea să fie
Lasă-n urmă pildă vie
Este vrednic în lucrare
Nu slăbeşte-n încercare.

În probleme delicate
Arată integritate
Hotărât e în decizii
Căci din Cer are provizii.

Reprezintă tot ce-i sfânt
Te bazezi pe el oricând
E ambasador fidel
Şi-n Ogor şi în Betel.

Umple-l Tată cu foc sfânt
Să trăiască pe pământ
Cum i-ai spus când a fost uns,
Când cu har a fost străpuns.

gc/15 Noiembrie, 2011






Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/84054/unsul-domnului