Când am plecat pe calea crucii

Când am plecat pe calea crucii
În contra mea s-au pus cercări,
Ca să-mi transmită gândul fricii
Că-n conjucturi cu frământări,
Vor fi şi pierderi, prin frustrări,
Că de-astea au parte, ucenicii.

Am fost la proba cea mai grea
De am trasa un drum în viaţă,
Căci Domnul în cale-mi punea
Alte orientări, cu-o altă faţă,
Ca dintr-o noapte-n dimineaţă
Când sus pe cer, soare-apărea.

Cum să privesc, l-a lui lumină,
Prea multă, aşa dintr-o dată?
Şi-asemănărea-I, cea Divină,
Cu-a soarelui fiind comparată
De minte mi-a fost acceptată,
Şi-am proslăvit slava-I virgină.

Dragostea sacră-n Jertfa mare
Şi-n viaţa-mi s-a manifestat -
Căci forţa-n susur, lucrătoare
Al vieţii sens mi l-a schimbat,
Şi-al crucii drum eu l-am urmat
Lăsându-mă sub transformare.

Flavius Laurian Duverna
23 noiembrie 2011