Îndeajuns!
Autor: Jenny
Album: Rugăciune
Categorie: Diverse

   Tatăl meu  a băut toată viaţa peste măsură, şi o face şi acum. Mama a fost deprimată toată perioada copilăriei mele, şi astfel am crescut cu senzaţia de un gol lăuntric. Voiam ca cineva să mă protejeze, să mă îngrijească, să mă dorească să-i fiu în preajmă. Voiam ca cineva să mă iubească dar lucrul acesta nu era cu putinţă în căminul nostru. Aşa că am mers la biserică în speranţa că voi găsi acolo ceva. Tata ne lua uneori la biserică, singura ocazie în care nu bea. Curând, mi-am dat seama că, la biserică, tata era mai mult decît un om treaz!

   Într-o sâmbătă după-amiază am stat în spatele bisericii şi am privit în sus la cruce şi mi-a trecut prin minte gândul că dacă Isus a murit pentru mine înseamnă că m-a iubit. Viaţa mea a început să se schimbe la vârsta de zece ani când L-am găsit pe Dumnezeu, iar El m-a găsit pe mine.

   Acum lupta mea permanentă e cu statutul meu de femeie necăsătorită, deşi, de fapt, nu-mi doresc să fiu singură. celibatul e un subiect de discuţie incomod, mai ales în mediul bisericii unde se pune accent pe promovarea familiei şi a căsătoriei.

   "Ce n-o fi în regulă cu ea?" îşi zic oamenii. "Poate îi este frică de angajamente pe viaţă, sărăcuţa de ea!"

   Cântecul "Enought" (Îndeajuns) al lui Chris Tomlin e alcătuit ca o rugăciune: "Tot ce eşti e mai mult decît îndeajuns pentru tot ce sunt eu. Tu-mi potoleşti orice sete şi-mi împlineşti orice nevoie. Isuse, Tu-mi eşti îndeajuns!"

   Scriptura spune acelaşi lucru, făgăduind că Isus împlineşte toate nevoile noastre, în toate privinţele. "Dumnezeul meu să îngrijească de toate nevoile voastre, după bogăţia sa, în slavă, în Hristos Isus". Mereu mă cert cu Dumnezeu în legătură cu aceste pasaje. La urma urmelor, dacă nu eşti căsătorit, trebuie să găseşti pe cineva cu care să te cerţi!

   Cearta decurge cam aşa: " Doamne, dacă Tu eşti într-adevăr mai mult decît îndeajuns, atunci de ce nu te ocupi de problema mea?" Dumnezeu nu răspunde, şi cearta continuă. "În regulă, dacă eşti îndeajuns, atunci de ce mi-e mai greu azi decît mi-a fost acum un an să fiu singură? De ce mi-e tot mai greu în loc să-mi fie mai uşor?"

   Este acesta chiar răspunsul la rugăciunile mele? Nu am primit încă lumină iar cearta o ţine tot aşa!

   Adevărul e că 49 procente din timp Dumnezeu nu e de-ajuns. E dureros. E greu să vii acasă cu maşina tot singur. Dar 51 procente din timp, Dumnezeu e de-ajuns. Mai ales când mă bizui pe alţii din trupul lui Cristos şi pe familiile iubitoare care "m-au adoptat" pentru a-mi umple acel gol lăuntric profund.

   Între timp, cearta continuă...sunt totuşi încredinţată că va veni clipa când se va sfârşi!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/84252/indeajuns