Carul Triumfal
Autor: Tatiana Topciu
Album: Eterna primavara
Categorie: Zidire spirituala
Motto: "In ziua aceea va sta scris pana si pe zurgalaii cailor: "Sfinti Domnului!'" (Zaharia 14:20)
Căruţa mea e veche, tot mai veche...
Dar caii ei aceiaşi au rămas.
Nici în poveşti nu le găseşti pereche,
în mersul lor, ei nu cunosc popas.
Răsună-n pacea zării zurgălăii,
în sprinten cânt galopul lor urmând,
se-aude-n lungul şi în latul văii:
"Sfinţi Domnului, Sfinţi Domnului!" cântând.
Căruţa merge-n largul depărtării,
când caii ei, într-un suprem avânt,
desfâşurând aripi pe-albasrul zării,
o trag în sus, tâşnind de pe pământ.
Îmi pare rău că nu vedeţi minunea!
Într-o clipită, cu cerescul val,
căruţa mea ce-a străbătut genunea,
e-un car de foc, e carul triumfal!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/84315/carul-triumfal