Sfârşitul unui an se-apropie grăbit...
Autor: Maria Luca
Album: fara album
Categorie: An nou
Sfârşitul unui an se-apropie grăbit
Cu iz de sărbătoare, colinde şi urări,
Cu pruncul cel din iesle, ce iarăşi se va naşte,
Venit pe-acest pământ din depărtate zări.

Se va sfârşi un an şi altul va începe
Prin veşnica-ndurare a Tatălui Suprem.
La cumpăna din ani să ne oprim o clipă
Să facem un bilanţ a stării ce-o avem.

În anul ce-a trecut am mers voioşi pe cale?
Am stat lângă Isus la bine şi la greu?
Am stat în rugăciune, umili, să-I mulţumim
Acelui ce dă viaţă, puternic Dumnezeu?

I-am mulţumit de Fiul ce l-a trimis ca jertfă
Şi s-a născut în lume ca Prunc nevinovat
S-aducă mântuire, să spele de păcate,
I-am mulţumit că-n Fiul iertare am aflat?

Să-I mulţumim de harul de-a fi copiii Lui,
De dragostea ce-n lume nu are-asemănare,
Că e Lumina Lumii şi Soarele Dreptăţii,
Să-I mulţumim că-I Stânca unde găsim salvare!

Curând se va sfârşi un an de îndurare....
Şi altul va veni grăbit în locul lui...
Să stăm la poala crucii spălaţi în sânge sfânt
Şi vom ajunge-acolo, în Casa Domnului!

Vulcan-28-11-2011
Mary

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/84440/sfarsitul-unui-an-se-apropie-grabit