Iubesc ţara asta pragmatică în care pe vremuri tribunalele erau închise în timpul semănăturii şi a secerişului pentru ca procesele să nu ne lase fără pâine şi să murim de foame cu avocaţi cu tot…
Iubesc ţara asta „creştină” ce închidea tribunalele şi în timpul posturilor de Paşte şi Crăciun pe baza principiului „lasă că trec sărbătorile si apoi vezi tu…”.
Iubesc ţara asta ce-a avut primul preot cu doctorat în 1650 pe când Anglia avea în 1250 25 % din preoţii de ţară cu licenţe în teologie.
Când în 1741 Constantin Mavrocordat i-a silit pe preoţi să înveţe carte aceştia au fugit prin păduri (era primăvară), iar oamenii umblau după ei cu cuminicătura căutând preoţii prin peşteri.
Aşa am rezistat raţionalismului satanic…
Iubesc ţara asta, adică pământul acesta tragic unde totul se sfârşeşte în comic după cum zicea Paul Morand.
Eu cred că România e leagănul lumii şi cred cum zicea Paler că Adam a fost român pentru că numai un român stă gol, mănâncă mere pădureţe şi crede că-i în rai.
Iubesc România pentru că deşi producem pe hectar mai puţin grâu ca în 1907, avem ce mânca tot poporul şi avem ce da şi la egipteni.
Iubesc românii pentru că au o fatalitate cosmică ce are adică de-a face şi cu pământul şi cu cerul. „Lumea asta nu-i a mea, cealaltă nici aşa”. De aceea Martorii lui Yehova o să fie mereu puţini în România.
Personal m-am împăcat şi cu Ion Iliescu…
Tot personal cred că în cer se va vorbi româneşte, va mirosi a fân cosit, vor cânta păsările duios ca în via mea de la deal şi îngerii vor avea aripi tricolore.
La mulţi ani România, oriunde te-ai afla!
V l a d i m i r _ P u s t a n