Cu ochii minții privesc la Tine, la frumusețea Ta nespusă. Mă scald în lumina ce radiază din Tine și ea mă pătrunde pȃnă în adȃncul ființei mele de tină. Dar lutul e doar carne păcătoasă. Ar putea să cuprindă măcar o fărȃmă din Dumnezeire?
Tu aprinzi în mine o flacără de iubire, un dor după cele duhovnicești. Nu mai sunt peregrin prin lume căci am găsit rostul vieții, mi-am aflat menirea cȃnd Te-am cunoscut pe Tine... De fapt, Tu ai făcut primul pas în actul cunoașterii; Tu m-ai găsit pe mine...
Gȃndurile minții, frămȃntate de îndoieli și temeri, au pălit. Ȋn suflet mi s-au aprins buchete de laude pentru Tine, Dumnezeule, iar mireasma lor plutește pe o boare de vȃnt înspre cer. O cȃntare de preamărire izbucnește din inimă și gura cȃntă cu atȃta ardoare...
Ah, dacă mi-ar sta în putință, aș face din fiecare stea o notă din cȃntecul meu! Ȋn el aș cuprinde toată dragostea ce Ţi-o port, toată afecțiunea mea, tot devotamentul meu pentru Tine. Din ploaie și vȃnt aș scrie versurile unul după altul. Din nori, aș picura lacrimi curate și le-aș țese una cȃte una într-o haină minunată pe care Ţi-aș pune-o la picioare. Din soare și lună, aș cerne ecouri de lumină peste umbrele nopții pămȃntești, pȃnă ce vor păli de tot și lumina va stăpȃni întinsul.
Dar nu sunt decȃt un simplu om, supus neputinței. Și la ce Ţi-ar folosi toate acestea cȃnd Tu le-ai creat pe toate prin puterea cuvȃntului și ele Ȋți aparțin?! Tu nu ceri de la mine imposibilul, Tu nu vrei să fac acte mărețe ci dorești să uit de mine însămi și să mă las cu totul în voia Ta. Ȋn slăbiciunea mea, Tu vrei să mă faci desăvȃrșit pentru a fi o lumină. Un ecou de lumină din Tine...
Cristina Magdalena Frȃncu