Am fost privilegiat şi eu şi copiii mei. La noi in groapa Beiuşului, la bunic se zice moş iar pe moşul meu l-a chemat Nicolae aşa cum pe socrul meu, adică moşul copiilor mei îl cheamă tot Nicolae.

Cu bocancii a fost mai rău. Amândoi moşii au avut pensii mici şi de aceea le-am spus copiilor să nu aibă aşteptări prea mari ca să nu fie dezamăgiţi. Iar moşul meu a avut şapte copii de crescut deci până la bocancii mei era cale lungă…

De la moşul meu am învăţat că în România nu-s prea multe biserici ci prea puţini creştini.

Tot de la el am învăţat ca nu  trebuie să răspund unei critici întrucât nu există nici o statuie ridicată unui critic. Nu sunt dator cu nimic nici unui critic, înţelegând ca nu-i mai mare sărăcie decât să stai în fotoliu şi să comentezi evenimentele făcute de alţii.

De la moş Nicolae am învăţat că bucuria e scopul vieţii, nu trăim doar pentru a mânca şi a face bani (el a trăit bucuros şi a murit calic şi frumos).

De la moş Nicolae am învăţat că cea mai profundă plăcere a vieţii e să stai în cămăruţa ta pe pat cu geamul deschis să asculţi păsările cântând şi să citeşti Magazin Istoric.

Şi pentru că am învăţat atâtea de la el, nu m-am descălţat niciodată pe 6 decembrie, ca să-mi pun bocancii la uşă.

Am dormit cu ei sub pernă…

                                                                                             V l a d i m i r _ P u s t a n