Rahav şi fapta ei
Autor: Pavel Mariana Florica
Album: Femeile Bibliei
Categorie: Diverse
Rahav şi fapta ei
Iosua 2
Evreii s-au apropiat
De ţara ce le-a fost promisă
De Domnul cel adevărat.
Dar oare, ar putea fi-nvinsă
Marea cetate, Ierihon?
Că doar, era înconjurată
Cu ziduri mari şi niciun om
N-ar fi putut intra vreodată
În ea pe-ascuns, că n-avea cum!
Nu se intra decât pe poartă.
De-ai fi venit pe orice drum
Erai văzut. Şi aspră soartă
Te aştepta, de nu aveai
Motive bine-ntemeiate.
Evreii,-n lungul lor alai
Sosiseră pe înserate.
Iosua, bun conducător,
A vrut veşti noi despre cetate
Şi a ales dintre popor
Doi bravi oşteni, două iscoade
Care s-au dat drept călători
Şi-a doua zi, cei doi intrară
Pe poartă. Dar prevăzători,
Un loc mai sigur căutară.
Au stat puţin şi s-au gândit
Că-ntr-o cetate păcătoasă
Oriunde-ai fi, eşti bănuit
Că eşti spion. Doar în vreo casă
Unde bărbaţii merg ades
Spre a-ntâlni femei uşoare
Eşti mai ferit. Şi ei au mers
Şi au găsit o casă mare
În Ierihon, chiar lângă zid.
Ei au bătut încet în poartă
Şi-au întrebat cu glas timid
Ca doi străini, aduşi de soartă
Dacă pot fi primiţi şi ei,
Că au venit din depărtare.
Era casa unei femei
Ce nu era aleasă tare.
O cunoştea oraşu-ntreg
Pe-acea Rahav, prostituata.
Femeile-astea nu aleg,
Aşa că i-a primit şi gata.
Dar cum paşiră-n casa ei
(Fiindcă Rahav nu era proastă)
Îi cunoscu că sunt evrei
Şi că "vor da toţi de năpastă",
Le zise ea cu glas şoptit.
Dacă se află în cetate
Că ea iscoade-a găzduit,
Vor fi cu toţii daţi la moarte.
Apoi, ea le vorbi frumos.
Le-a spus c-au auzit cu toţii
Cum Dumnezeul lor i-a scos
Biruitori, şi i-a dat morţii
Pe toţi cei ce i-au asuprit.
Şi le-a mai spus că şi ea crede
Că Domnul i-a călăuzit
Şi că acum, precum se vede,
Vor lua cetatea cu asalt
Chiar de zic toţi că nu se poate.
Dar Dumnezeu, cel prea înalt
Este stăpân pe toţi şi toate.
Şi dacă Domnul i-a condus
Atâta cale prin pustie,
Va împlini tot ce le-a spus.
Deci ea, va spune că nu ştie
Încotro au plecat cei doi,
Când vor veni urmăritorii.
Însă-i luă pe amândoi,
Urcară toţi treptele scării,
Pân-au ajuns cu toţii sus
Pe-acoperiş, în taină mare.
Acolo iute i-a ascuns
Şi le-a spus să aibă răbdare
Că va veni şi-i va salva
Chiar de-şi primejduieşte viaţa.
Printr-o fereastră jos i-o da
Să nu-i apuce dimineaţa
În Ierihon, că vor fi prinşi,
Ci să grăbească înspre munte.
Numai aşa n-or fi învinşi.
Însă îi roagă să n-o uite
Şi-n ziua când vor reveni
Cu-asalt , să intre în cetate,
Să jure că-şi vor aminti
Şi-o vor cruţa. Pe ea şi toate
Rudele ei, care vor fi
Cu toate , strânse la ea-n casă.
Şi ca să ştie că vor fi
Salvaţi, ea trebuie să lase
Frânghia cu care i-a scos,
S-atârne jos, de la fereastră
(Cea din cărămiziu frumos)
C-au fost salvaţi să le-amintească.
Ei au promis, martor luând
Pe Dumnezeul sfânt şi tare.
Rahav i-ascunse, până când
Trecu mulţimea-n zarvă mare.
Veniseră toţi după ei
Să-i prindă şi să îi omoare!
Au stat ascunşi sub inul ei
Care era întins la soare.
(Aşa erau pe-acoperis
În vreme-aceea, mari terase
Unde te relaxai, învins
De-a soarelui plăcute raze.)
Apoi, Rahav pe geam i-a scos
Cu frânghia, pe zid, afară.
Iar ei, când se văzură jos,
Pe drum spre munte alergară
Precum Rahav i-a sfătuit
Ca doar aşa, salvaţi să fie.
Apoi, să plece s-au grăbit
La Iosua, cu bucurie.
Curând, ei s-au înapoiat
Cu tot poporul şi armata
Şi-aşa cum Domnul i-a-nvăţat,
Au tot înconjurat cetatea,
Până când Domnu-a prăbuşit
Zidurile, cât erau de groase.
Apoi, oştenii-au năvălit
Ca niciun om viu să nu lase.
Doar casa unde atârna
Acea cărămizie sfoară,
A fost salvată. Şi în ea
Toţi cei ce n-au ieşit afară
Ci-n adăpost, ascunşi au stat,
Cum legământul se-ncheiase.
Pe ei, evreii i-au salvat
Cum la Rahav se discutase.
Şi au trăit printre evrei
Având de-atunci, credinţă multă.
Iar de Rahav şi fapta ei
Citim noi, azi, în cartea sfântă.
Şi ne mirăm cum Dumnezeu
Poate să ierte pe oricine.
Îl pune-apoi în planul Său
Ca să-l înveţe-a face bine.
Şi chiar dacă Rahav a fost
Pe vremuri, o prostituată,
Domnul i-a dat în viaţă-alt rost
Şi-a fost şi binecuvântată.
O viaţă nouă a-nceput
În dragoste şi curăţie
Şi Dumnezeu a hotărât
Ca în urmaşii ei, să fie
Oameni viteji, cu trai frumos,
Ca David, împăratul mare
Din care apoi, şi Hristos
Veni, ca fiinţă muritoare.
Domnul cel bun nu a ţinut
În seamă, vremea neştiinţei,
Ci, când în Domnul a crezut,
I-a dat răsplata pocăinţei,
Iertarea, fiindcă Dumnezeu
Pe păcătos îl mântuieşte
Dacă va crede-n Fiul Său
Şi jertfa-i sfântă, o primeşte.
Căci El muri, ca tuturor
Să dea iertare de păcate.
Veniţi, cât încă este har
Şi să ne mântuiască poate!
El, Domnul, va regenera
Viaţa oricărui care crede
Dacă în legământ va sta
Căci Dumnezeu, sângele-l vede.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/84881/rahav-si-fapta-ei