Veniţi creştini la rugăciune!
Autor: Sav Simona
Album: volumul 3
Categorie: Trezire si veghere
VENIŢI CREŞTINI LA RUGĂCIUNE
În haru mijlociri-adesea
Chemaţi suntem să fim uniţi
Am vrea să îi gustăm esenţa
Şi-apoi la rugă iar porniţi
Căci cînd simţi părtăţia sfîntă
Şi-ţi pui şi inima şi dorul
Te prinde ca durerea-adîncă
Şi-n lacrimi iar îi simţi fiorul
Atunci te ţi de ea creştine
Şi-ţi place-adînc a mijloci
Şi slava Domnului cuprinde
Adesea şi inimi pusti
Căci scoate pietre vii
Domnul în harul mijlocirii
Din suflete ce-s reci pusti
Şi-i pune-n harul rugăciunii
Nu simţi în tin acest fior
Mai roagăte, mai plînge
Şi vei ieşi biruitor
Cind lupta grea se-ncinge
Tu nu şti rugăciuni de-un ceas
Ţi se par toate-o poveste
Dar fi şi tu mai silitor
Şi luptă la această veste
Mai luptăte cu eul tău
Mai rupe-o legătură
Mai fă un pas şi Domnul tău
Îţi dă putere dublă
Mai lasăte azi prelucrat
Cu har şi chibzuinţă
Primşte astăzi sfîntul sfat
Fă paşii de credinţă
Căci ruga este pasu-ntîi
Cu care baţi la poartă
Apoi citirea-i căpătîi
De-a fi pe calea dreaptă
Vezi fraţii intră-n mijlociri
Dar tu stai de-o parte
Te poticneşti şi rînd pe rînd
Dai totul la o parte
Te cheamă astăzi un glas blînd
Te cheamă cu iubire
Ridicăte căci vin curînd
Mai eşti pe temelie
Ce cîntăriri au locu-ntîi
În viaţa ta creştine
Ce rod aduci ,dulceaţa lui
Înviorează-n tine
Sau de amărăciuni eşti plin
Şi mai dai şi la alţii
În loc ca slava lui Isus
Să facă sfinte graţii
În vremea cînd erai copil
Şi o chemare dulce
Îţi răsuna în al tău trai
Şi-acuma parcă-ţi zice
O, fiul meu ,o fica mea
E glasul cl de mamă
Ce-l auzeai în preajma ta
Cînd cu iubire cheamă
Acum un glas ce-i mai frumos
Şi-o voce mult mai dulce
La mijlociri te vrea Hristos
Să fi şi tu ferice
Căci intr-o zi de greu necaz
S-a cere o simbrie
În clipa-ceia şi-n talaz
Cum ajutor să-ţi deie
Căci numai cel ce poate da
Îţi poate face parte
El ştie şi puterea ta
Şi de cît har ai parte
Cu cîtă milă pune-n tin
Putere şi iubire
Răbdare ,pace şi alin
Şi-un har de ascultare
Mulţi nu le au şi le doresc
Deşi le poartă gîndul
Dar tu prin har iar izbuteşti
Primeşte iar cuvîntul
Rămîi statornic în Hristos
Rămîi pe temelie
În rugă fi sirguincios
Să nu uiţi de citire
Trăişte-ţi viaţa în Hristos
În har de mijlocire
Şi tu vei fi victorios
Şi gata de răpire
AMIN
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/84932/veniti-crestini-la-rugaciune