De ce-ai ales să mori Isuse,
În locul meu, în locul lui,
De ce ai coborât din slavă,
Să bei paharul amărui?

De ce-ai ales să laşi splendoarea
Şi să cobori în văi de plângeri,
De ce ai acceptat durerea,
În loc să fii slujit de îngeri?

De ce-ai ales să porţi cununa,
Ce-a împletit-o omenirea,
De ce-ai purtat spinii trădării,
Când Tu ai dat în schimb iubirea?

De ce-ai întins mâini amândouă,
Să batem cuiele ruşinii,
De ce Te-ai umilit Isuse,
Când Te scuipau râzând, păgânii?

De ce-ai tăcut, Fiu al durerii,
Sub ploi de pietre şi de bice,
De ce găsit-ai îndurare,
Pentru neroditoare spice?

De ce şi-acuma omenirea,
Se-mparte-n două, de milenii,
De ce prin Tine se măsoară,
Clipa şi anul şi decenii?

De ce ai plâns... o, Doamne Sfinte
Şi-ai implorat din cer iertarea,
De ce ne-ai izbăvit Isuse
Şi-ai despicat în două marea?

De ce şi azi mai vrei Preasfinte,
Să bei pân´ la sfârşit paharul,
De ce îmi dai mereu iertare,
Când zilnic eu Îţi dau Calvarul?

“De ce-a ales?” Se-aude-n zare,
Un glas de heruvimi, în cor.
“Din dragoste nemărginită,
S-a dat pentru al Său popor”

O seminţie preoţească
Suntem, prin sângele-I vărsat,
Prin El primit-am eu iertarea,
Prin har sunt azi, răscumpărat!

12/12/11, Barcelona-Lucica Boltasu