La începutul lunii noiembrie auzind câțiva din colegii mei mai glumeți de felul lor cântând colinde mi-am amintit: Crăciunul se apropie. Lucrând de trei luni şi ceva, prima mea slujbă şi fiind binecuvântată cu o plată zic eu substanțială, îmi făcusem deja planuri. Vroiam să cumpăr un brad natural, ornamente de Crăciun, poate chiar să pun luminițe la geam, doream să împachetez cadouri surpriză pentru părintii mei, şi o ținusem în planuri o săptămână întreagă până când, realizasem cu stupoare cine fusese Primul, cine merita sărbătorit şi cum merita să fie Sărbătorit. Îmi amintisem propriile cuvinte când povestisem despre aceste planuri ale mele unei colege de la locul de muncă: m-a cuprins așa de tare Spiritul Crăciunului! îi spusesem eu.
Atât entuziasm ca mai apoi să îmi plac capul, rușinată fiind și plină de deznădejde căci nu Spiritul Crăciunului mă cuprinse, ci o dorință de a avea o copie perfectă a imaginii aceleia care a fost şi este atât de bine vândută. mult căutată şi dorită; imagine a unei familii așezate în fața unui brad împodobit exemplar sub care stau ascunse cadouri multe, şi familia pare fericită, şi cutiile împachetate par pline însă sunt sigură că angajații acelei campanii publicitare nu s-au obosit să pună ceva în ele, nu există mâncare de sărbătoare în bucătărie, şi cei ce zâmbesc şi par atât de confortabili unii în preajma celorlalți, nici nu sunt rude într-adevăr. Decorațiunile au să fie luate jos de îndată ce actorii pleacă, şi împreună cu șosetele atârnate deasupra șemineului au să fie puse într-o cutie ce are să se piardă undeva prin camera de recuzită, cât despre cutiile goale dichisite în ambalaj scump, au să păcălească oamenii străzii când au să dea târcoale tomberoanelor din spatele studioului, iar bradul are să fie un pom singuratic şi stingher lăsat în căldura toridă de afară fiindcă se ştie, aceste campanii se pregătesc cu luni în avans.
Acum că stau să mă gândesc mai bine, ce fericiți am fost, eu şi ai mei, sărbătorind Nașterea Domnului Isus, Hristos-ul, Mesia în anii precedenți când, fiindcă crescusem şi nu mai eram un copil, nimeni nu s-a mai obosit să coboare bradul artificial din pod. Cu mult mai fericiți. Fericire pe care v-o doresc şi vouă.
Nu este ciudat cum în tentativa de a Îl sărbători pe Hristos, unii au ajuns să se rătăcească? Şi ştii ce este mai ciudat? Nu s-a găsit loc pentru Isus în casa de poposire când S-a născut, prima Lui noapte în trup şi-a petrecut-o într-o iesle şi privind la forfota ce creşte pe zi ce trece îmi dau seama că unii oamenii îi dau tot mai puţin spaţiu şi credit când sărbătoresc Crăciunul, eveniment care ar trebui să îl aibă în vedere întru-totul... Motivul pentru care aceştia nu îi fac loc, motivul pentru care după atâta timp situaţia a rămas la fel, îl cunoaşte cineva? Indiferenţa, poate? Din ce altă cauza ar lăsa orice stăpân de han pe cineva să se odihnească într-un grajd, mai ales când vine vorba de o femeie însărcinată? La fel ca el, cred că sunt printre noi oameni preocupaţi de cu totul alte lucruri în această perioadă; punga de la brâul lui se umpluse în acel sezon, casa de poposire era ocupată în totalitate şi distras fiind de febra acelor evenimente, nu a băgat de seamă la evenimentul ce se derulă în apropierea casei lui. Cât de trist poate să fie, Isus să se fi născut la o aruncare de băţ de locul unde tu îţi aşterni capul şi totuşi, să nu iei parte la bucuria aceea, la cel mai important eveniment de la crearea lumii încoace?
Privind la oamenii din jurul tău, poate chiar la tine însuţi, la felul în care te pregăteşti - asta în cazul în care te consideri printre aceia cuprinşi de falsul Spirit al Crăciunului despre care povesteam eu în prima parte şi de care am fost şi eu până la un moment dat amăgită, nu crezi că perioada aceasta a anului ar trebui să fie mai degrabă numită simplu, Sărbători? E o insultă la adresa Domnului Isus să avem o sărbătoare în care sărbătoritul este uitat, şi cel mai trist lucru este că unii aleg conștient şi voit să uite. Oamenii sărbătoresc cadourile, bradul, petrecerile, mâncarea bună, marele desert ... e nebunesc chiar. Dacă ar fi să cotrobăiești prin cotloanele minţii tale, aducând în amintire anii precedenţi şi Crăciunul de atunci... Te găseşti alături de familie şi prieteni, alături de-un brad poate, în faţa unei mese îmbelşugate, zâmbiţi cu toţii, păreţi într-adevăr fericiţi dar oare, eraţi fericiţi pentru motivele potrivite? Sunteţi singurii care ştiţi adevărul, şi sper din tot sufletul ca cea mai mare bucurie a voastră în această perioadă să fie Marele Eveniment, Venirea Salvării noastre pe pământ, motivul pentru care putem avea părtăşie cu Dumnezeu.
Oamenii încearcă să fie mai buni, şi multora le este greu, nu a fi buni, ci a nu fi ei înşişi. Văd astfel de oameni în fiecare zi, punându-şi mâna la gură după o înjurătură zdravănă, mai apoi zicând cu voce tare: Dumnezeu să mă ierte, e post. Dar minutele se scurg fără a face zgomot şi acelaşi lucru se repetă, din nou şi din nou...
Văzând lucrul acesta am ajuns la următoarea concluzie: întocmai în perioade ca acestea diferenţele dintre oamenii religioşi şi ori credincioşi se pretează la observaţie. Am remarcat că oamenii care au cunoştinţe şi convingeri care ţin de religie pot fi cu uşurinţă împărţiţi în două categorii: există oamenii care, după cum spus, în această perioadă nu încearcă a fi mai buni, ci întrega lor trudă constă în a încercă să nu fie ei înşişi şi evident, dau greş... Aceştia sunt urmaţi de a doua categorie, oameni care tot anul încearcă să nu fie ei înşişi, însă aceştia din urmă nu fac lucrul asta în tentativa de a păcălii pe alţii cu privire la natura şi caracterul lor, ci din dorinţa de a fi apropiaţi de Dumnezeu. Pentru aceştia, Dumnezeu şi Fiul Său nu ţin de un anumit sezon şi nu sunt alături de ei doar pe durata acelei perioade. Iar acestora, le vine mult mai uşor după atâta timp, după ani de credinţă şi slujire, după ani de renunţare de sine şi răstignirea eului, toate acestea pentru a Îl proclama pe Dumnezeu în viaţa lor.
Cine le va spune dar acestor oameni adevărul? Aceştia renunţă la mâncarea obişnuită în schimbul mâncării de post, încearcă să se implice citind ambalajul fiecărui produs, renunţând la acesta în cazul în care nu se potriveşte criteriilor dar? Stăteam la rând pentru a îmi cumpăra mâncare şi o persoană preocupată de natura produselor, de post ori obişnuite, era înaintea mea şi vânzătorul nu avea prea mult produse de post, şi ei îi era greu să ia o hotărâră şi fără să vreau am văzut în buzunarul acesteia pachetul de ţigarete. Contrastul acesta mi-a atras atenţia. Şi oare, fi-v-om ascultaţi în cazul în am avea îndrăzneala aceasta. cu duhul blândeţii să încercăm a explica dorinţa Lui Dumnezeu pentru oameni? Voi aţi încerca? Însă dacă am începe să le spunem despre post, şi ţigări, am ajunge să le spunem despre Isus, despre planul lui Dumnezeu, şi zicându-le despre asta, am ajunge să le spunem că a trăi în concubinaj este greşit, şi că Dumnezeu ne vrea curaţi, şi doreşte ca templul lui care suntem noi, să fie păstrat pentru El curat... Ar fi o discuţie lungă, pornită pe baza unei conversaţii despre produse de post... Dar va avea cineva curajul? Să ne fi chemat Dumnezeu la aceasta? Cred că da.
Crăciunul acesta a venit pe nesimţite, şi cred că pentru prima dată în viaţa mea înţeleg într-un anumit procent dimensiunea evenimentului ce-a avut loc cu două mii de ani în urmă, chiar dacă începusem cu stângul, chiar dacă îmi dorisem acea imagine promovată de media, acum doresc un singur lucru: să-I dau locul bine meritat lui Isus în sărbătorirea Crăciunului în familia mea, în biserica mea, în cercul meu de prieteni, nu doar să îi fac loc ci să mă rog ca Dumnezeu să îmi dea puterea şi înţelepciunea de-a le spune cu duhul blândeţii şi altora despre acest fapt: Isus a pierdut atâta spaţiu în favoarea lui Moş Crăciun, în favoarea unor cadouri scump împachetate? Isus are însă pentru noi un cadou, doar că Acesta nu îl pune sub brad, El încă stă la uşă şi bate. Unii spun, trebuie să îl faci pe Isus Domnul vieţii tale, asta când propovăduiesc Cuvântul Evangheliei, însă lasă-mă să îţi spun ceva: Isus este Domnul vieţii tale, fie că tu iei ori nu la cunoştinţă acest lucru. Dacă ai mai trăit încă o zi, permiţându-ţi să te căieşti astăzi pentru păcatele de ieri, e datorită Lui. Dacă ai avut un loc unde să îţi proşterni capul, e datorită Lui, dacă ai încă suflare de viaţă în tine, este datorită Lui. El este Domnul vieţii tale, Stăpânul tuturor oamenilor şi tuturor lucrurilor, depinde însă de oameni dacă aceştia au să Îi recunoască toate aceste merite, şi dacă au să găsească de cuviinţă să Îi mulţumească însă fie că o fac ori nu, El este Fiul Lui Dumnezeu, Fiul Celui ce este, coborât din Slavă. Fie că au să îi mulţumească ori nu, Isus este Domn şi fie că oamenii acestei lumi au să Îi ofere Lui şi doar Lui prioritate nu doar în această perioadă, ci în toate zilele vieţii lor, El este Domn, Stăpân şi plin de merite. Isus, Domnul vieţii mele, cel ce S-a arătat milos faţă de sufletul meu, El, Acela, Mielul dus la junghiere pentru mine, Lui mă voi închina şi la picioarele lui îmi voi proşterne viaţa fiindcă fără Isus, totul este în zadar şi existenţa întreagă îşi pierde sensul în lipsa Lui.