Singurătatea este locul şi starea în care nu poţi fi decât tu şi Dumnezeu.

Pierdut în faţa calculatorului,
fără prieteni,
privind ore întregi pe fereastră;

părăsit de fiinţa iubită
sau departe de copilul drag;                

sau poate chiar singur în pat,
stând totuşi alături de partenerul
de care te desparte un zid nevăzut...
       
în mijlocul flăcărilor,
eliminat din societatea umană,                    
fiindcă n-ai jucat după muzică îngâmfării şi idolatriei,        
la fel ca cei trei tineri în cuptorul de foc;

singur ca Daniel, înconjurat de lei,
aruncat din invidia semenilor;

la gura peşterii, ca Ilie,
încolţit de răzbunarea unei femei
şi de deznădejde;

singur pe bancă, în biserică,
fiindcă nimeni nu te bagă în seamă

sau în parc unde nimeni nu te ştie
şi nici nu e interesat
să ştie ceva despre tine;

pe pat, în suferinţă,
singur,
fiindcă oricâţi ar fi în jurul tău
şi te-ar iubi,
nu-ţi pot lua durerea...



însă Cel care ne-a dat viaţa nu ne părăseşte niciodată. El ne spune: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!”.

Şi aceste promisiuni au rămas valabile şi le simţim împlinindu-se în viaţa noastră.