Cine oare mă ajută şi cine mă ridică!
Am sufletul sensibil şi îi aşa de trist
Mă simt bolnav şi mă cuprinde-o frică
Neliniştea din mine se face-acum simţită
Şi-acum realizez cât suferit-a Crist.

Cine mă ridică? Pierdut-am bucuria
Deşertăciune în jurul meu e totul
Sunt trist şi amărât şi toată veselia
A dispărut şi-n mine a rămas pustia
Odihnă n-am şi-aici nu-mi este locul.

Cine oare mă ajută şi cine mă ridică?
O vorbă bună cine îmi poate dărui?
Doamne! Iubirea Ta este puternică
Pe cel rău, Tu îl faci praf ca o nimică
Şi eu, de ce nu reuşesc ca Tine-a fi?

Sunt om, dar sunt, ca un lăstar plăpând
Când bate vântul m-apleacă, mă îndoaie
În faţa vijeliei, sufletu-mi este tremurând
Oricât aş fi de dârz, în ochii mei plângând
Se vede lacrima şi inima-mi se-nmoaie.

Aş vrea să fiu mai tare, dur, cum e oţelul
Să fiu de ajutor celui ce este lângă mine
Aşa eram odată acesta-mi era mie felul
Întăream şi apăram văzusem bin' Modelul
Voiam ca să îţi seamăn, să fiu aşa ca Tine.

Dar, mă văd atât de slab şi de neputincios
Şi mă întreb; ce ai găsit oare la min' frumos?
Ai lăsat, Tronul şi Cerul şi ai venit aicea jos!
Şi om Tu Te-ai născut ca eu cel păcătos!
Să mă nasc şi eu din Duh şi Apă în Cristos!

Şi-atunci! mă mai întreb şi sunt nedumerit!
Cine oare mă ajută şi Cine mă ridică!
Eşti Tu! Acel ce ajutor îmi dai necontenit
Din dragoste Tu mă ridici şi-iată-s fără frică
Primeşte-mi mulţumirea, iubirea neţărmurită!