La iesle înţelegem bine..
Autor: George Cornici
Album: Stropi de binecuvântare
Categorie: Nașterea Mântuitorului
LA IESLE...

La iesle înţelegem bine
Ce-a vrut Stăpânul să ne dea
Când a venit din zări senine
Cu noi, o vreme, ca să stea.

Acolo taina întrupării
Atât de clar o desluşim
Pătrunde unda-nseninării
Şi cu Hristos ne contopim.

Un freamăt lin, din depărtare
Sporeşte-al clipei sfânt mister
Ne-atinge o privire care
E-a Pruncului venit din Cer.

Ne îndreptăm, umili, privirea
Spre locul sfintelor candori
Şi înţelegem că IUBIREA
E cea dintâi dintre comori.

O, ce surâs vedem pe faţa
Cu străluciri din Paradis
Şi ştim că nu-i pustie viaţa
Dacă spre Fiul ne-am deschis.

Se risipesc la iesle temeri
Şi-ngrijorări, dezamăgiri
De-acolo nu venim cu pierderi
Ci cu câştiguri şi-mpliniri.

La iesle înţelegem bine
Ce-a vrut Stăpânul să ne dea
Când a venit din zări senine
Cu noi, o vreme, ca să stea.

George Cornici
La sărbătoarea naşterii Mântuitorului
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/85252/la-iesle-intelegem-bine