- Şir ha Şirim -

Cu degetele reci şi încleştate
Pe-o liră care plânge la zenit,
Port tot pustiul în privirea goală,
Iar pleoapele sunt plumb, scrutând înspre Cherit.

Eu doar aştept să învieze,
Acelaşi imn cântat atunci demult
Când Elohim Se înălţa ca Rege
Al spaţiilor de Lumină şi volut.

Aştept să cânte-a lor cântare iar levitii,
Iar Templul viu să se îmbrace-n fum,
Cu inima bătând în ceaţa orei densă
Clar, vocea Regelui tânjesc din nou s-aud.

Dar iată, paşii Lui se-aud din vale
Şi urcă înspre Muntele cel Sfânt,
Un uragan de tunete vibrante
E Glasul viu, de Dumnezeu Preasfânt.

Şi mă-nfior de-o nesecată zare,
Cu suflet- freamăt către El pornesc,
Iar fiicele Salemului, din falnice pridvoare,
Îmi tot şoptesc: “ E prea târziu să te grăbeşti! “

“Nu-mi spuneţi ca nu-I El, suratelor,
Fiice de regi, de căpetenii, de voivozi,
De mi-aţi iesit în cale să m-abateti, să ştiti
Cuvântul scris se va-mplini pâna la iot.

Să iasă-n albul lor veşmânt leviţii,
Să nu mai plângă nimeni între tindă şi altar,
Iar roadele dintâi să fie gata, măsurate,
Căci vine-al ispăşirii Mare Preot, Veşnicul Echad!"

Şi-alerg cu inima vibrând în mii de- acorduri ample
Spre El, picioarele I le-am cuprins şi plâng,
Scăldat în razele Iubirii tandre,
Cerul coboară, Viaţa în mine proclamând.

“S-a săvârsit, Davarul s-a-mplinit!"
Rosteşte Domnul blând, ocrotitor,
"Cu fraţii Mei rămân Eu pe vecie,
Destul, cu-atâta aşteptare, plâns şi dor!"

( Bucuresti, Ianuarie – 2011; din volumul "Paşi printre pietrele Sionului" )