Avem şi Hanuka, avem şi Crăciun,
Lumina lor caldă, voioasă,
Inundă şi-n acest an, fericit,
Fiecare pământean, fiecare casă…

În candelabru braţele se-aprind
Ritualic, unul câte unul,
Iar bradul sclipeşte blând şi liniştit,
Încărcat de globuri şi zaharisit,
Protăpit tocmai sus, în vârf,
Cu un Moş Crăciun de ciocolată.

E Sărbătoare oriunde pe pământ,
Sunt mesele ticsite cu bucate,
Paharele se `nalţaă şi se ciocneşte zgomotos,
Un bun augur în viaţă.

E zidul prea gros între noi,
Şi unii şi alţii slujim îndârjiţi, cu credinţă,
Încât cu toţii, monstruos de zelos,
Ne-am aşezat convulsiv, mânios,
Drept normă de viaţă doar Codexul nostru.

“ Mesia-I al nostru!” spun descendenţii lui Yakov,
“ Noi Îl avem, cu drept de moştenire,
Din ere străvechi, mătuite de praf.
Căci numai nouă, profeţii cei drepţi,
În sunet de şofar, şi-n cânt de leviţi
Ne-au descoperit Adevărul cernut de minciună.
Deşi nu-L cunoaştem şi nu L-am văzut,
La noi trebuie să vină Vlăstarul,
Născut în Casa lui David, fiul lui Ieşe, Împăratul…”

“ Ba, nu! Mesia-I al nostru! “,
Spun cei care-au primit
Sacrificiul suprem al Golgothei.
“ La voi a venit, dar voi L-aţi ucis,
Aşa că, să vă fie de bine,
Degeaba vă împăunaţi că sunteţi aleşi,
Că Moise v-a vorbit în rug aprins,
Când de fapt trebuia de mult să ştiti:
V-aţi pierdut dreptul la moştenire!
Plecaţi, destul ne-aţi stat în cale!
În Casa acum noi suntem stăpâni,
Noi suntem copiii treziţi peste noapte,
Doar noi Îl slujim, doar noi Îl aşteptăm
Pe Domnul, cu ochii mijiţi către Zare.”

Se lasă tăcere în Cer,
Când Regele Mâna ridică,
Şi-o clipă un vaiet prelung,
Splendoarea celestă despică.
Îngerii blânzi înlemnesc,
Cu feţele –ascunse sub aripi,
Iar cei douăzeci şi patru de bătrâni,
Ş-au uitat cununile jos, la picioare,
Cutremuraţi de teamă sfântă şi mirare.

În Sanctuarul Ceresc,
Yeşua încă mijloceşte,
Iar Tatăl atent şi duios,
Spre Fiul Lui Preţios,
Privirea astrală –Şi opreşte.
“ Mai iartă- i o dată, Părinte!
Te rog, mai lasă-i o vreme!
Poate se vor întoarce,
Şi – ntr-un târziu îşi vor veni în fire,
Iar dacă-i nevoie, din nou,
Voi merge să-mbrac Chipul de Rob,
Coborând într-o iesle.
Pe-o altă Cruce, între alţi doi tâlhari
Purtând spinii păcatelor Lumii,
Sunt gata, Părinte – primeşte-Mă, iată-Mă! -
Să mor în dispreţul cumplit de sordid,
De dragul fraţilor mei învrăjbiţi,
Şi-n acest an – ÎNCĂ O DATĂ!

( Bucureşti, Decembrie – 2011; din volumul " Paşi printre pietrele Sionului " )