În grădina Ghetsimani
Autor: Berbec Ion
Album: fara album
Categorie: Diverse
În grădina Ghetsimani
Domnul se ruga fierbinte
Pentru-acei copii orfani
Ce trăiau printre morminte

Se ruga cu zel, în lacrimi
Pentru izbăvirea lumii
Care rătăcește-n patimi
Și respinge gustul Pâinii

Și pe cruce cînd a stat
Ca să moară pentru mulți
Pîn'la urmă sa rugat
Pentru tine azi s-asculți

Sa rugat, încă se roagă
Pentru-al Său popor iubit
Pentru sufletul, ce-aleargă
'n astă lume chinuit

Suflete!ce ești trudit
Vino azi, Isus te cheamă
Pentru tine-a biruit
Te invită să n-ai teamă

Căci nimic nu este-n lume
Ce-ar putea să te rețină
Nu uita că Domnul poate
Să te facă iar țărînă

Dar nu asta-i voia Lui
Căci ce sens ar fi avut
Răstignirea Fiului
Să rămînă în trecut

El te vrea și te așteaptă
A ta inimă să-i dai
Să cunoști calea cea dreaptă
Și pe veci cu El să stai.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/85876/in-gradina-ghetsimani