În rugăciune când revin
Că-i seara, dimineaţa,
Nu-aduc cuvinte în suspin,
Ci-mi rog să-mi vină Viaţa.

Ea, sinceră, ridică sus
Şi dor, şi bucurie,
Repovestindu-i lui Isus
Orice trăire vie.

Ea nu se tânguie-n oftat,
Durerile nu-şi plânge,
Căci lămuresc mai detailat
Pulsările de sânge.

Nu se va gudura scâncind
În fraze-nzorzonate,
Arde senin şi mulţumind
Cu toate, pentru toate.

Iar eu – ce aş putea să spun,
Când Ea mai bine spune...
Eu Vieţii mele mă supun,
Cum Ea mi se supune.

Şi ce n-ar zice – întăresc:
Le ştie doar pe toate –
Fiindcă-i dar dumnezeiesc
Ce m-a salvat din moarte.

Când rugăciunea-a isprăvit
Mă bucur pentru Dânsa:
Este un zâmbet fericit
Şi nu oftează plânsă.

Deci ne pornim mai vii, mai noi
Că-i noapte, zi senină,
O rugăciune amândoi
Pe-o Cale de Lumină!