“Cântaţi Domnului o cântare nouă!” – Psalmii 96:1

Când nu pot cânta cu vocea, mintea mea Îţi cântă, Doamne. Când inima, prea grea de poverile vieţii, nu Te poate lăuda, tăcerea mea face mai mult decât o mie de cuvinte.

Dar Tu vrei să Te laud însă nu Îţi pot cânta mereu o cântare nouă… Dar, Doamne, Tu chiar asta doreşti?… Nu!… Doar atitudinea mea, trăirea mea să fie alta. Aceleaşi versuri, acelaşi ritm, aceeaşi melodie, doar o inimă diferită şi înnoită.  

Să simt ceea ce cânt; cuvântul melodios să fie o parte din mine; astfel cântarea va deveni nouă. Versurile vor fi lacrimi de căinţă, suspine de dor, strigăte de bucurie, cereri şi rugăciuni de mulţumire. Sunetul lor, clar şi armonios, va atinge înălţimi ameţitoare până la cerul Tău. Şi atunci, Tu Te vei coborî în mijlocul laudelor, căci vii să mă asculţi şi să Te bucuri că o inimă de carne şi-a înţeles menirea.

Aleg să Îţi cânt, Doamne. Cânt laudele Tale în Templul Tău cel sfânt… Acelaşi vers dar cu o nouă simţire…

Cristina Magdalena Frâncu