Naomi, draga soacră-a mea
Autor: Pavel Mariana Florica
Album: Femeile Bibliei
Categorie: Diverse
Naomi, draga soacră-a mea
cartea Rut
"Ce soacră bună am avut!"
Îşi zicea -n gând, tânăra Rut.
"Nu pot să mă despart de ea...
A fost ca şi mămica mea!
Şi mai ales, acum, de când
Am rămas văduve pe rând
Şi eu şi Orpa, dar şi ea,
Naomi, draga soacră-a mea.
Deşi lovită de durere,
Încă a mai avut putere
Să ne-ntărească şi pe noi!
Însă acum, vrea înapoi,
La ea , în Israel , să plece.
N-are nimic să o mai lege
În Madian, aici, la noi.
Şi-i chiar aşa! Când amândoi
Fiii ei dragi, aici sunt morţi,
E şi normal să nu mai poţi
Să stai într-o astfel de ţară!
Eu o-nţeleg...Cum să n-o doară?
Şi totuşi, s-a gândit la noi!
Ne-a zis să mergem înapoi,
La casa noastră fiecare
Şi Domnul să ne dea-ndurare,
Să ne găsim şi noi alt rost
Şi să uităm de tot ce-a fost.
Dar cum să uităm viaţa bună
Ce-am petrecut-o împreună?
Eu, mai ales, nu pot uita
Cât m-am apropiat de ea,
De bine, câte m-a-nvăţat
Şi cum m-a binecuvântat."
Tânăra Rut aşa gândea
Când pe Naomi o-nsoţea.
Ea se ducea, cu suflet greu
Spre ţara şi poporul său.
Venise-n vremea foametei
Cu soţul şi copiii ei.
Au vrut în Madian să stea
Atât doar: cât e vreme grea.
Dar timpul iute a zburat,
Cei doi băieţi s-au însurat
Şi-apoi mare necaz veni:
Naomi, şi fără copii,
Şi fără soţ se-ntoarce-n ţară.
Doar cu o inimă amară.
Şi gandu-acesta o doboară:
Chiar toţi cei dragi ai ei să moară?
"Îl are doar pe Dumnezeu.
Cum pot s-o părăsesc şi eu?
Nu pot, nici dac-aşa aş vrea!
Ce rost mai am în ţara mea?
Soţul meu drag, m-a părăsit,
La fel şi mama, a murit.
Şi oamenii, la noi în ţară
S-au făcut răi, din cale-afară!
De mine toţi s-au depărtat
Fiindcă, zic ei, m-am măritat
Cu un bărbat de neam semit
Şi neamul meu l-am părăsit,
Mai zic şi că le-am înnegrit
Mândria de madianit...
Şi câte rele-mi zic şi-mi fac!
Dar eu nu le răspund. Eu tac."
Orpa s-a hotărât cu greu
Să se întoarcă-n satul său,
Rut însă, tot gândind aşa,
Plecă la drum cu soacră-sa.
Mergeau puţin, se mai opreau,
Şi iarăşi se îmbrăţişau.
Când s-au oprit ultima dată,
Îi zise Rut înlăcrimată:
"Nu sta de mine să te las!
Te voi urma la orice pas!
Destinul tău, va fi şi-al meu!
L-am cunoscut pe Dumnezeu
Şi nu pot să mă mai întorc
Să mă-nchin unui idol mort,
Cum se-nchină madianiţii.
Poate, văzând israeliţii
Că te-ai întors, dar nu-ţi e bine,
Mă vor lăsa să stau cu tine
Să-ţi fiu alături când ţi-e greu.
Poporul tău, va fi şi-al meu.
Eu altceva, nu-mi mai doresc;
Doar lângă tine să trăiesc
Că vreau să îl slujesc şi eu
Pe-adevăratul Dumnezeu
Care ţi-a dat ţie putere
Şi-atât de multă mângâiere,
Că n-ai căzut în disperare
Nici în necazul cel mai mare".
Şi astfel, împreună-au mers
Înspre poporul cel ales.
De grijă Domnul le-a purtat
Şi-apoi le-a binecuvântat.
Vedeţi, surori, această vie
Şi minunată mărturie?
O soacră bună, nu e cea
Care se laudă pe ea.
Ci e aceea, care lasă
În urma ei, viaţă frumoasă
Şi despre care, nora sa,
Ori ginerele, ar putea
Să spună doar cuvinte bune.
Noi ştim că nu sunt multe-n lume
Astfel de soacre, însă ştim
Că la Hristos dacă privim
Putem şi noi fi transformate
În mame binecuvântate
Dar şi în soacre preţuite,
De gineri şi nurori iubite.
Citind această întâmplare,
Îmi pun şi eu o întrebare.
Poţi să ţi-o pui şi tu în gând:
"DAR EU, CE FEL DE SOACRĂ SUNT?"
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/86334/naomi-draga-soacra-a-mea