Botezul Domnului Isus

Matei 3:13-17

„Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „Am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”

Drept răspuns Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa trebuie să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.

De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-se în chip de porumbel şi venind peste El.

Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”

Astăzi sărbătorim un eveniment unic petrecut acum două mii de ani în universul acesta în care trăim şi anume sărbătorim cu mare bucurie, Botezul Fiului lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, Mântuitorul lumii în râul Iordan.

De multe ori am citit pasajele Biblice cu privire la Botezul Domnului Isus dar nu am înţeles însemnătatea, nu am înţeles importanţa acestei lucrări pe care Domnul Isus o făcea pentru noi şi nu pentru El.

Dar dacă privim încă de la început istoria omenirii vom descoperi că atunci când Diavolul a ispitit pe om să păcătuiască, el nădăjduia faptul că prin păcat va despărţi omul de Dumnezeu şi va rupe definitiv legătura dintre cer şi pământ.

Pentru că Satan voia să distrugă, cu orice preţ frumuseţea lucrării lui Dumnezeu.

Diavolul voia să distrugă „coroana creaţiunii lui Dumnezeu”, adică pe omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

Însă într-o zi ca aceasta când cerul s-a deschis şi a auzit glasul lui Dumnezeu adresându-se omului cu cuvintele: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit...”, Satan s-a cutremurat pentru că în urechile lui sunau clopotele morţii.

Scriptura ne spune că din pricina păcatului, Dumnezeu a întrerupt legătura cu pământul timp de peste patrusute de ani.

Şi poate că în toată perioada aceasta Satan dansa de bucurie.

De la ultimul prooroc al Vechiului Testament, Maleahi şi până la naşterea Domnului Isus trecuseră patru sute de ani, timp în care Dumnezeu nu a mai vorbit cu omul, lăsându-l în pornirea voii lui.

Vreau să vă spun că de o bucată bună de timp ne-am unit în familie să ne rugăm zi şi noapte pentru o cauză pe care o avem înaintea Domnului. În tot acest timp şi sunt câteva luni de atunci, numai două sau trei zile au fost acelea în care Domnul nu ne-a vorbit.

Şi nu vă pot spune cât de greu ne-a fost.

Mă gândesc la poporul lui Israel care nu auzise glasul lui Dumnezeu patrusute de ani.

Generaţii de oameni nu au auzit glasul lui Dumnezeu.

Spuneam că sărbătoarea aceasta este un eveniment unic petrecut, deoarece atunci când Domnul se Boteza în Iordan, s-a deschis cerul şi s-a unit cu pământul.

Acolo la Iordan, Domnul Isus a luat asupra Sa păcatele lumii şi s-a căit în locul nostru înaintea Tatălui cerând iertare pentru fiecare dintre noi.

Acolo la Iordan, Domnul Isus a luat mâna omului şi a pus-o în mâna Tatălui şi de atunci şi până astăzi, Dumnezeu vorbeşte necontenit prin Duhul Sfânt chemând oameni de pretutindeni la pocăinţă.

Acolo, Domnul Isus şi-a început lucrarea de mijlocire pentru mine şi pentru tine.

Ziua aceasta este cunoscută în popor cu denumirea de Bobotează, care înseamnă a boteza în apă, sau este cunoscută cu numele de Teofanie ceea ce înseamnă descoperire, pentru că aici Domnul a fost descoperit ca Fiu al lui Dumnezeu.

Defapt aici la Iordan Domnul Dumnezeu S-a descoperit lumii în toată splendoarea Sa.

Aici s-a descoperit Trinitatea.

În primele secole, spune istoria, că Boboteaza era sărbătorită împreună cu Naşterea Mântuitorului pe data de 6 Ianuarie.

Însă Începând cu secolul IV, cele două sărbători au fost despărţite şi s-a stabilit ca Naşterea Domnului Isus să fie sărbătorită pe 25 Decembrie iar Boboteaza a rămas pe 6 Ianuarie până în zilele noastre.

Despre Ioan Botezătorul Cuvântul Domnului vorbeşte foarte puţin şi anume într-un singur verset din Luca 1:8, unde se spune că: „Pruncul creştea şi se întărea în duh. Şi a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.”

Dar Ioan a fost înştiinţat din copilărie de faptul că va fi glasul celui ce strigă în pustie şi că va fi parte la evenimentul intrării Mântuitorului în lume.

Pentru că îngerul Domnului l-a înştiinţat pe Zaharia tatăl său în Luca 1:17, de faptul că: „Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”

Prin urmare, Ioan ştia că el va fi Ilie din profeţie, dar nu Ilie în persoană, ci va fi în duhul lui Ilie.

Poate tocmai de aceea I-a copiat obiceiurile de viaţă ale lui Ilie trăind în pustie şi mâncând lăcuste şi miere sălbatică.

Cuvântul pe care l-am citit ne relatează începutul lucrării de pregătire a intrării lui Mesia în lucrarea de mântuire.

Iar atunci când Iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe, în Ioan 1:19-27: „Tu cine eşti? El a mărturisit şi nu a tăgăduit: a mărturisit că nu este Cristosul.

Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” „Eşti proorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!”

Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?” „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi calea Domnului”, cum a zis proorocul Isaia.”

Trimişii erau din partea fariseilor. Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Cristosul, nici Ilie, nici proorocul?”

Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoaşteţi.

El este Acela care vine după mine, şi care este înaintea mea; acum ascultaţi cuvinte deosebite ale lui Ioan: „eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureua încălţămintelor lui.”

Ioan nu a îndrăznit să se ridice mai presus de încălţămintele Lui Mesia.

El a rămas smerit la picioarele lui Isus.

După cum şi noi trebuie să rămânem smeriţi la picioarele Sale.

Tocmai de aceea se spune în Matei cap.3:13-14.

„Atunci, pe când Ioan propovăduia cuvintele acestea, a venit Isus din Galileia la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”

După acest eveniment al botezului Domnului Isus, după ce calea Domnului a fost netezită, sau intrarea Domnului în lume a fost pregătită, Ioan a mai predicat pocăinţa şi a mai botezat doar câteva luni undeva înspre nordul Israelului, iar după aproximativ un an de zile a fost aruncat în temniţă pentru că Irodiada, soţia împăratului Irod nu-l putea suferi.

Acolo, în închisoare, tot la porunca Irodiadei, lui Ioan i se taie capul.

Revenind la botezul Domnului Isus pot spune că Matei este singurul evanghelist care relatează dialogul Mântuitorului cu Ioan pe când era în Iordan.

Însă nici nu ar fi putut avea loc botezul acesta fără un dialog, pentru că Ioan se considera nevrednic să-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu. Spunea el: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”

Adică, Tu eşti din Dumnezeu.

Tu eşti mai mare decât mine.

Răspunsul Domnului a fost acesta: „Lasă-Mă acum.”

Adică: este adevărat ce spui Ioane şi totuşi trebuie să Mă botezi.

Şi apoi continuuă Domnul şi-i spune: „Căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.”

Adică: aceasta este voia lui Dumnezeu.

Atunci spune Cuvântul Domnului, că Ioan L-a lăsat să vină la el şi L-a botezat, cu botezul pocăinţei, dar nu era vorba de pocăinţa Domnului, pentru că El nu avea nevoie de pocăinţă fiindcă că El era fără păcat, ci Domnul Isus a luat păcatele lumii întregi asupra Lui dar aici ne dă un exemplu de împlinire a voii lui Dumnezeu, îngropând acolo în apa botezului omul vechi.

Aceasta este voia lui Dumnezeu: să credem şi să ne botezăm.

Marcu 16:16 „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit...”

Marcu nu vorbeşte aici numai de credinţa în Dumnezeu, pentru că spune Scriptura prin Iacov, „că şi dracii cred şi se înfioară”, ci vorbeşte de credinţa în Fiul, adică, credinţa în moartea, învierea, înălţarea şi aşezarea Sa la dreapta lui Dumnezeu, ca Mare Preot şi Mijlocitor.

Pe de altă parte, aici la apa Iordanului, în locul unde Ioan boteza şi unde Domnul Isus a venit să împlinească voia Tatălui şi să-Şi înceapă lucrarea de Mântuire a lumii, aici ni se arată cel mai frumos tablou pe care un om poate să-l admire.

Şi mă rog ca Duhul Sfânt să ne deschidă ochii inimii ca să putem vedea măreţia şi splendoarea acestui tablou divin:

Închipuiţi-vă, în faţă valea Iordanului şi mai încolo puţin muntele Nebo, de pe înălţimea căruia Moise a văzut Ţara Sfântă pe care urma să o ia în stăpânire poporul său.

Tot de undeva de aici un car ceresc l-au dus pe Ilie alături de Moise în gloria cerească.

Undeva nu departe se afla Ierusalimul, cetatea lui Melhisedec şi apoi a lui David, iar aici la Iordan Domnul Isus Cristos Mântuitorul lumii ieşind din apa botezului.

Deasupra, erau cerurile deschise şi Duhul Sfânt cobora peste El ca un porumbel, iar de acolo, de sus, din cer, Tatăl glăsuia cu mândrie dar şi cu gingăşie în acelaşi timp: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găseac toată plăcerea; de El să ascultaţi.”

Aici la apa Iordanului Domnul Isus Cristos este uns, dacă vreţi, în mod public, Fiul lui Dumnezeu, Mesia poporului Evreu şi Mântuitorul lumii.”

Iar astăzi, acum şi aici declarăm în mod public, că Domnul Isus este şi Mântuitorul nostru.

Pentru că Domnul Isus a venit la noi pe pământ tocmai ca să ne împace cu Tatăl şi să ne mântuiască prin jertfa de la Calvar.

Începând cu actul botezului şi continuând cu jertfa de pe Golgota, Domnul Isus deschidea o cale dreaptă care duce în cer.

Calea aceasta este pregătită şi pentru tine suflete drag.

Vino de grabă, intră pe ea şi urmează-L pe Cel ce a zis: „Mă duc să vă pregătesc un loc lângă Tatăl Meu.”