Identitate

Încețoșați de amintiri am ajuns la cumpăna veacurilor. Atâtea s-au întâmplat și ni s-au perindat prin fața ochilor încât, uneori nici nu mai putem face diferența dintre realitate și ficțiune, dintre noapte și zi, dintre bine și rău... Limitele extremelor au fost forțate din ambele părți, așa de mult că, făcând o analiză superficială, ai impresia că în unele puncte s-au intercalat, devenind una. La drept vorbind, aceasta este un fel de a spune, de a defini cursul realității actuale.

Nu sunt și nici nu voi fi vreodată adeptul teoriilor care au la bază idei rupte de realitate care țin de domeniul fantasticului, al superstițiilor sau al paranormalului. Nu sunt nici un raționalist fără scrupule, căzut în capcana scepticismului ateist.

Sunt om, creat după un standard special,  asemănător Creatorului acestui Univers, în complexitatea sa.

Așadar, gândesc ca un om liber dar, totodată pentru siguranța existenței și libertății mele, supus unor limite morale stabilite de Creator. Fiind liber, eu decid ce și cum să fac pentru a-mi asigura un viitor sigur. Trasând câteva linii generale a poziției mele, dar încă mai lăsând deschis capitolul limitelor stabilite de Creator vom intra în cursul realităților de moment.

Poate este o părere personală, dar astăzi, mi se întâmplă foarte des să văd reprezentanți din lumea sacrului și cea a profanului la aceeași masă, având interese comune, adică urmărind aceleași obiective, lucru inadmisibil standaredelor divine dar din păcate, acceptat și făcut posibil datorită libertății umane în ce privește alegerea. De fapt, este un fals, o imagine sărită de la tipar, o iluzie impusă credibilității colective. Nu se pot intercala binele cu răul, adevărul cu minciuna sau lumina cu întunericul. Amalgamul de idei relativiste, intrate în uz la început de mileniu și care sunt cuprinse în conceptul numit și neopăgânism, au rolul de a crea o stare de dezechilibru psihologic, spiritual și social, astfel oferind o pistă liberă formării în umbră a unui nou mecanism diabolic de subjugare și distrugere a Bisericiii Universale și a rasei umane. Este cel mai periculos mecanism fabricat vreodată în laboaratoarele infernului. Dar cel mai grav lucru este că, în acest proiect global de exterminare spirituală, au fost atrase distinse fețe bisericești sau poate, mai bine spus, așa zise „distinse fețe” (în realitate sunt agenți satanici infiltrați în comunitățile religioase) care, cu regret, în ultimul timp au făcut compromisuri majore în ceea ce ține de etica și morala creștină, suveranitatea lui Dumnezeu, nemailuând în calcul și multe alte lucruri importante care au un rol deosebit în existența și funcționarea normală a Universului.

Menirea noastră este să stăpânim acest pământ. Fiecare persoană, indiferent de rasă, naționalitate sau poziție socială, beneficiază de anumite favoruri sau drepturi dar și de anumite obligații pe care fiecare trebuie să și le onoreze. În cazul în care persoana nu beneficiază de anumite drepturi sau nu-și onorează responsabilitățile care o vizează, atunci ea nu se realizează pe deplin ca ființă umană, lucru care îi pune în joc viitorul și care poate avea, cu siguranță, consecințe tragice.

Dar oare cine poate să-mi interzică, să beneficiez de unele drepturi care îmi aparțin în egală măsură ca și unei alte ființe umane?

Cine poate să-mi interzică să mă numesc și să fiu creștin, să știu că sunt român, să am o țară în care să trăiesc liber și nu supus unor ideologii expansioniste și discriminatorii?

Cine poate să-mi dicteze în ce limbă să vorbesc și să-mi exprim cele mai profunde trăiri și sentimente, o alta decât limba în care gândesc și trăiesc?

Cine poate să-mi spună pe cine să iubesc și pe cine să urăsc sau cu cine să mă casătoresc și cum să-mi educ copiii?

Acest misterios „cine” nu este decât un „cineva” sau mai mulți „cineva”, care sunt și ei, la rândul lor, nici mai mult, nici mai puțin, decât oameni.

Și dacă tot a venit vorba de obligații și responsabilități, oare cine îmi poate interzice să mi le onorez?

Cine mă oprește să spun oamenilor că sunt creștin, că eu cred înt-un Dumnezeu triunic, că Isus Cristos a murit pentru multele mele păcate și crezând în El sunt salvat de la moartea veșnică?

Cine oare nu-mi permite să-mi onorez cu demnitate datoria de cetățean român basarabean?

Sau poate este cineva care nu-mi permite să îndeplinesc marea poruncă din Ioan 15:12 „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu”?  
Și în ultimă instanță, cine este cel care mă împedică să mă realizez ca persoană, ca om, atât din punct de vedere spiritual, moral cât și social?

 În ceea ce ține de onorarea responsabilităților, principala persoană care ne poate ajuta sau împedica să o facem, suntem chiar noi. Din lașitate, frică sau mândrie eschvăm de multe ori în a ne îndeplini sarcina de om la capaciate maximă. Nu este exclusă nici ipoteza implicării unor persoane sau unor grupuri, care au interese personale și egoiste și meschine.

În concluzie, putem afirma că omul este singurul responsabil de ceea ce se întâmplă cu el și cu semenii lui, având libertatea de a decide între bine și rău, între a-l face sau nu, pe unul sau pe celălalt. Aceasta este o onoare dar și o responsabilitate foarte mare.

De ce să mai plutim în necunoștință prin ceața artificială a vremii?

Rupe vălul, trăiește realitatea!

Realiatea este aceasta - ești om, creat cu rațiune ca să gândești, cu un corp pe care trebuie să-l întreții în armonie, cu sentimente și emoții pe care să le stăpânești și să ei decizii cu luciditate și în mod personal, să te bucuri de viață și să-i faci și pe alții să se bucure de ea, să iubești necondiționat, așa cum te iubește și Dumnezeu pe tine!

Nu este ușur dar este frumos!

Încercă și vei reuși!