Biblia în pâine
Autor: Anonim
Album: Biblia
Categorie: Diverse

   John Huss poate fi numit reformatorul, dar şi martirul Boemiei. Prin mărturia lui curată mii de ochi au fost deschişi în privinţa învăţăturilor false, dar şi cu privire la lucrarea completă a lui Hristos.

   Dar vestirea publică a Evangheliei care se făcea în această ţară nu a durat mult. John Huss a fost ars pe rug şi mulţi credincioşi au fost omorâţi. Peste tot se făceau percheziţii de Biblii, ca să fie distruse.

   O femeie care iubea Cuvântul lui Dumnezeu se pregătea să coacă pâine şi lucra în faţa cuptorului ei, când a auzit că oamenii închiziţiei au intrat în sat şi că arestau pe oricine avea o Biblie.

   A luat degrabă Biblia ei, a înfăşurat-o în aluat şi a pus-o la cuptor, apoi a băgat şi celelalte pâini. Nu mult după aceasta, casa i-a fost percheziţionată şi în beci, şi în pod... nu s-a găsit nimic însă!

   După ce persecutorii au părăsit casa, pâinile au fost scoase din cuptorul fierbinte, împreună cu ele şi Biblia.

   Ce minune! Era nevătămată la fel ca Şadrac, Meşac şi Abed-Nego ce au fost aruncaţi de Nebucadneţar în cuptorul aprins şi din care au ieşit neatinşi.

   Urmaşii acestei femei curajoase au păstrat Biblia ca pe o moştenire de mare preţ, ultima dată ea fiind în posesia unui fermier pe nume Schebold născut în Boemia.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/86653/biblia-in-paine