Va fi târziu!
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Recomandări Pastorale!
Categorie: Zidire spirituala
,,Iubiţilor! Va fi târziu când mă veţi căuta
La uşă de veţi bate, Eu nu vă voi deschide
Şi nu voi auzi, când voi, mă veţi chema.
Şi-oricât veţi încerca şi Mă veţi căuta
Deloc, voi nu Mă veţi putea găsi niciunde.

De la distanţă, din depărtări Eu am venit
Dorind să fiu aici, să fiu de voi aproape
Întins-am braţul, cu drag v-am sprijinit
Din gură bucuroşi, pe Mine M-aţi primit
Dar inima şi sufletul îs puse-n altă parte.

Odată măcar, pe Mine nu M-aţi întrebat
De-s tare obosit sau dacă Mi-este foame
Dacă ceva Mi-a lipsit, voi nu Mi-aţi dat
Şi de-am zis,,au" niciunul nu m-a întrebat
,,Ce ai? Ce e cu Tine? Şi oare ce Te doare?"

Venit-am plin de dragoste în fapte şi cuvinte
Crezând că vă veţi bucura şi vă va fi pe voie
Cu vârful buzelor Mi-aţi răspuns cu zâmbete
Pe faţa voastră parcă se vedea mai dinainte
Când datu-Mi-aţi de înţeles, că nu aveţi nevoie.

Voi, M-aţi tratat, cu-o foarte mare nepăsare
Nu vă păsa de sunt sau nu cu voi împreună
Vă spun: Schimbaţi a voastră comportare
Fiţi buni unii cu alţii şi nu aduceţi supărare
Şi Domnul, vă va pune pe frunte o cunună.

La Tatăl mijlocesc şi stau acum în rugăciune
Şi mâinile Mi le înalţ la Tronul Harului Ceresc
Cer binecuvântare şi pentru timpul care vine
Vă dăruiesc Lumina şi Ea mereu să vă lumine.
Iubiţilor! Eu sunt cu voi şi totdeauna vă-nsoţesc".



Amin
13.01.2012 Firenze





Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/86746/va-fi-tarziu