Am auzit demult o întâmplare petrecută într-una din închisorile pentru femei de pe vremea comunismului din România. Printre femeile închise pentru credinţa lor în Domnul Isus, era una deosebită cu numele Maria. Dar nu portul ei m-a fascinat, nu vorba-i cumpătată ci fapta ei cea din urmă dinainte de a muri. O faptă cu o deosebită încărcătură spirituală, de lepădare de sine şi de dragoste pentru semeni; o iubire jertfitoare.

Se apropia ziua ca una dintre deţinute să fie executată. Cu o seară înainte de execuţie, Maria a cerut să fie ea omorâtă în locul celeilalte. Decizia ei a fost acceptată pentru că nu conta cine murea; o viaţă de om tot trebuia sacrificată. Execuţia a avut loc iar unele dintre deţinutele martore care au fost eliberate după ani de zile, istoriseau că femeia care a fost salvată de sentinţă prin moartea Mariei, s-a convertit la creştinism, trăindu-l aşa cum l-a văzut în izbăvitoarea ei.

Mai târziu, această deţinută a fost auzită cum se ruga folosind cuvintele: “Vrea să fiu ca Maria!”iar când a fost întrebată de ce nu se roagă să fie asemeni lui Isus, ea a răspuns: “Dar care-i diferenţa?” Sacrificiul Mariei, viaţa ei de credinţă a lăsat urme schimbând destine pentru eternitate şi ne îndeamnă şi pe noi să fim purtătorii chipului lui Dumnezeu în lume.

Cristina Magdalena Frâncu