SPRE ZĂRI LUMINOASE

Spre zări ce dau lumini sublime
Vedem pribegi călătorind
Da-n vorba lor nu e asprime
Căci doar frum’seţe ei cuprind.

E-o ceată care se îndreaptă
Spre alt tărâm fără dureri
Păşind ei, fermi, din treaptă-n traptă
Nu mai doresc negocieri,

Că ştiu prea bine rezultatul
Unei vieţi unse cu har
Nu mai sunt prieteni cu păcatul,
Proclamă crezul cu glas clar.

Când cade unul pe potecă
E ridicat cu gest duios,
Cu o simţire intrinsecă
Ce-alină faptul dureros.

Nu e uşor în drumeţie
Dar călătorii au un ŢEL:
S-ajungă în ÎMPĂRĂŢIE,
Să stea, pe veci, cu-al jertfei Miel...

Oricâte curse ar întinde
Duşmani ai sfintelor lucrări
Drumeţii au acea merinde
Care produce-ncurajări,

Şi merge ceata mai departe
Spre spaţii unde chinuri nu-s
S-ajungă dincolo de moarte
La fericirea făr-apus.

gc/16 Ianuarie, 2012