Prima " prietenă " deznădejdea

Stăteam odată eu și mă gândeam
La ziua cea de astăzi, la ziua cea de mâine
Și mă-ntrebam cum o să fie
De voi avea: încălțăminte, haine, pâine ?

Stătem și mă gândeam în viitor
Și îmi părea c-acesta e întunecos
Și mă gândeam la drumul vieții mele
De fi-va drept sau rău și-alunecos ?

Voi avea ce să lucrez ?,
Sau voi avea o casă ?
O să am și o soție ?,
O să am pâine pe masă ?

Și deodată deznădejdea,
Ca o "prietenă" perfidă
S-a cuibărit în mintea mea
Ca o otrava de aspidă

Și orice urmă de speranță
Părea că-i sugrumată
Atunci spre cer, eu am strigat
-Ai milă Doamne, Tată !

Și-un glas atuncea mi-a șoptit
- Copilul meu, de ce ești trist ?
Tu ști că ai în cer un Tată !
Tu ști că eu pe veci exist !

-Eu am creat din praf pe-Adam
Și din coasta lui, i-am dat soția
Crezi că Eu nu am puterea
Să iți creez și ție căsnicia ?

-Și pe pământ Isus Hristos
A hrănit din două pâini
Mii de oameni ce-au primit
Hrana din a Sale mâini

-Crezi tu, fiul meu că astăzi
Eu nu mai pot să dau la fel ?
Izgonește deznădejdea
Și-ncrede-te-n Emanuel

-Eu îmbrac în diamante
Florile ce pe câmp cresc
Și-ți voi da și ție haine
Căci sunt Tatăl tău ceresc

Și atunci m-am luminat
Și-am zgornit a mea amică
Deznădejdea, ce-mi făcuse
Credința să pară mică

Și în locul ei în suflet
Dumnezeu mi-a dăruit
O prietenă mai bună
Speranță, fără de sfârșit !