Deja am zis de treizeci și doi de ani ”La mulți ani!”. Nu am idee ce s-a întâmplat cu timpul… parcă a intrat la apă. Chiar în această seară vorbeam cu soția mea de rapiditatea desfășurării evenimentelor și planificam deja ce vom face de Paște! Parcă cineva ne-a setat pe fast-forward și ne-a uitat acolo, totul derulându-se cu o viteză parcă totuși prea mare. Mi-a venit în minte cu ocazia contemplării acestei realități, o idee: cu ce rămânem totuși din goana aceasta anuală! Era pe vremea copilăriei mele un cântec foarte potrivit, pe versurile inconfundabilului Traian Dorz, din care vreau să citez câteva strofe pe sărite:

”Eram copil, trecea zăpada,/Eu cu tristețe-o petreceam,/Mi se părea că iarna trece,/Mi se părea, dar eu treceam…

Eram mâhnit cum bate ceasul/ De graba lui umbrit oftam,/ Mi se părea că vremea trece,/Mi se părea, dar eu treaceam…

Azi văd cu-amar, Isus, tot harul/ Ce l-am pierdut când n-ascultam,/ Mi se părea că-l am de-apururi,/ Mi se părea, dar nu-l mai am”.

Acest gând a început să nu-mi dea pace… EU trec, nu timpul, nu anii, nu anotimpurile, nu sărbătorile. În scurgerea aceasta spre infinit fiecare din noi ar trebui să evaluăm mult mai bine oportunitățile, HARUL, momentele de fericire, clipele de cer, ocaziile pentru a face ceva durabil.

Am hotărât să nu las să treacă pe lângă mine nici un moment, nici o oportunitate de a face mai bine, nici o ocazie de a fi mai bun și mai util, nici o clipă fără să mă căiesc, să pătrund în sufletul meu, să caut să mă îndumnezeiesc! Am aflat din cei 32 de ani ai mei că în viață nu poți aștepta după ocazii perfecte… că nu-s! Și tot așteptând momentul, acel timp riști să rămâi cu pumnii goi, riști să risipești tot Harul, riști să treci… și treci degeaba, fără sens, fără rost! De multe ori am dat nas în nas cu oamenii care tot așteaptă clipa, ocazia și momentul și în așteptarea acelui ceva nu fac nimic în acest moment! Au potențial, au valori, au destule ca să reușească, dar lipsește această coordonată, trecerea e inevitabilă! Nimeni nu te așteaptă, vremurile nu le mai poți întoarce… iar succesul e a celora care îndrăznesc, a celor care încearcă, a celor care speculează orice oportunitate, a celor care simt clipa utilă.

Probabil nu am fi știut niciodată că un om poate umbla pe apă dacă Petru nu ar fi ales să profite de momentul lui! Nu avea toate coordonatele, nu știa finalul, nu vedea nimic în bezna nopții, dar a avut un moment, și vai cum a profitat de el! Nu a contat deloc scufundarea, nu au contat deloc comentariile răutăcioase, cei 11 comentau din barcă, dar el făcea istorie cu Dumnezeu mergând pe apă ca și pe uscat. Despre asta vorbesc!

Toți vedeau în lupta aceea inegală un uriaș de care nu are rost să te apropii! Toți știau deznodământul unei confruntări cu acea fiară, așa că toți stăteau așteptând un moment favorabil… dar care parcă se încăpățâna să nu mai vină! A fost nevoie de un adolescent care a înțeles că e timpul lui, că e vreamea lui. Nici el nu avea toate detaliile, nu avea un context foarte bun, nu era antrenat pentru o luptă de un asemenea nivel, dar avea ochi pentru a vedea oportunitatea. Dacă toți vedeau în Goliat uriașul de nebătut, David vedea în el un uriaș pe care îți era imposibil să-l ratezi cu praștia! Și chiar nu l-a ratat. În acea zi el a intrat în istorie ca cel care ucide uriașii.

Dacă știu, așadar, ceva sigur, e că EU trec împreună cu anii și vremea și anotimpurile… dar ceea ce vreau e să nu trec degeaba. Într-o ascultare totală de Domnul, creștinul poate transforma orice oportunitate în una favorabilă. Nu știu ce va aduce 2012, nu știu toate detaliile oportunităților care vor veni, nu știu multe aspecte, dar e ceva ce știu 100% - câtă vreme voi fi în Voia și Cuvântul Lui pot să fiu sigur că rămâne ceva valoros în urma mea, că pot scrie istorie și eu alături de David, Petru și alții care nu erau extrem de curajoși, dar au îndrăznit să marcheze cumva trecerea lor prin viață!

E Ianuarie… încă e început de an, nimic nu e pierdut, e vreme de programare, de reprogramare, articolul meu nu cheamă la acțiuni pripite, la proiecte necugetate, nu, ci doar la o re-evaluare a momentelor pe lângă care trecem, la o re-afirmare a credinței, la o re-descoperire a Scripturii care direcționează și sfătuiește… Dacă vom privi așa viața, vom trece, da, pentru că așa ne este scris, dar nu vom trece degeaba, nu vom trece fără rost… ci trecerea noastră va marca file, chiar dacă poate doar câteva rânduri, din istorie! Să ne ajute Bunul Dumnezeu!