Singurătatea
Autor: Victor Bragagiu
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Prin fulguielile de umbre
Mă trece Calea hotărât;
Sunt gata cerberii să turbe
Că-n seamă nu-i iau cât de cât.
Tot scârţâiesc fântâni cu ciuturi
Tradiţionale atârnând,
Iar lilieci vânează fluturi
Catifelaţi în zbor şi-n gând.
Chemarea Vieţii mă atrage
Şi-ascult de proaspătul ei glas
Prin viscolirea de imagini
Tivite-n sumbru gros şi gras.
N-am ezitări de dibuire-n
Obscurităţile ce cresc
Ori să m-atingă vre-o mâhnire
Cu zvonul traiului firesc.
Ninsori de bezne-s orişiunde
Şi înainte şi-n trecut,
Mă-mpiedic vise muribunde
De cineva zvârlite-n lut.
Râvneşte inima-mi să spere,
Nu trag o clipă îndărăt,
Limbi mă orbesc de întuneric
A fulguindului omăt.
Singurătatea mă-mpresoară
Cu bolile-i fără de leac:
Sunt singur iar, a câta oară...
Sunt singur şi iar tac... iar tac.
În tihna molcomă de noapte
Împrăştiată prin tăceri
Surâde Luna-n pete coapte
Cu care-mi oblojesc dureri.
Dureri de căi necontenite
Prin părţi cu troiţe de rugi,
Dureri de gânduri nerostite
Măcar din tine-n tine fugi!
Că fulguirea să se stingă
N-are de gând turnând din nou,
Că-nsingurarea iar mă strigă
Cu vocea fostului ecou.
În certitudinea Dreptăţii
Începi să crezi tot mai puţin,
Muţenia singurătăţii
În suflet picură venin.
Speranţa mai că nu apune –
Eşti unul şi-asta-i foarte greu...
Dar Glasul cunoscut îmi spune:
„Tu eşti cu Mine, dargul meu!
Nu ai credinţă doar deprinsă
Cu-nvăţăturile ei reci...
O lume a rămas învinsă –
Şi chiar de tine n-ai să treci?!”
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/87056/singuratatea