Ps. 103:13: “Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El”



Un copilaş de-o şchioapă, ce încă gângureşte,
Se ţine de-al său tată cu ambele mânuţe,
Şi-ncet, nesigur, tremurând, începe şi păşeşte.
Şi mâna tatălui o ţine strâns, ca nu cumva s-o piardă,
Şi face-un pas, şi face doi, şi-apoi de bucurie
El râde cu guriţa toată…

Dar, deodată, … pruncul … se vede singur în picioare
Şi vede c-al său tată de el s-a-ndepărtat
Dar cu privirea iubitoare de părinte,
Cu braţele deschise... tăticul îl aşteaptă
Ca primii paşi el singur să îi facă…
Şi-atuncea, cu eforturi, ţinându-şi răsuflarea,
Începe copilaşul ‘nainte să se-avânte
Şi face-un pas, şi face încă unul…
Dar, vai… în loc s-ajungă lâng’al lui părinte,
Îşi pierde echilibrul şi cade deodat’
Şi s-a speriat, şi a-nceput să creadă
Că niciodată n-o să-nveţe cum să meargă
Şi crede că pe tatăl, el rău l-a supărat…

Dar… ce ziceţi? Cumva vă-nchipuiţi că tatăl l-a certat?
Sau… vă gândiţi că pruncul pedeapsă de la tatăl a primit ?
Sau credeţi că de la un pas greşit iubirea sa de tată a pierit ?
Desigur, ştiţi cu toţii: acest parinte fiul nu şi-a pedepsit
Şi nici iubirea sa de tată n-a pierit,
Ci… cu blândeţe şi cu vorbe bune,
Pe braţul său de tată copilu’ a ridicat…
L-a mângâiat, l-a sărutat
Şi pruncuşorul iar curaj a căpătat…

La fel poate că şi tu, frate, sau tu, soră,
Mergi anevoie pe o cale-ngustă,
Şi cu eforturi mari tu faci un pas
Şi cu suspine grele mai poţi să mai faci unul,
Şi-ncerci să-ţi iei din ce în ce mai mult avânt,
Dar iată că o simplă neveghere
Ţi-aduce înaintea ta păcatul
Care, deodată… te trânteşte la pământ…
Oh… şi cât de grea e lovitura,
Şi te întrebi : “care-i pedeapsa ce o voi primi ?
Voi mai găsi iertare eu la Tatăl ?
Şi-o să mai pot vreodată pe Domnul Isus în ochi a Îl privi ?”

Tu, care eşti căzut în deznădejde,
Şi crezi că totu’-aici s-a terminat,
Tu fruntea ţi-o ridică şi priveşte :
Pe-a’ Sale braţe Însuşi Domnul te-a luat
El ştie că până acum… să mergi tu încă nu ai învăţat
Şi ştie că din neveghere, atât de lesne tu căzut-ai în păcat
Dar tu să ştii că în iubirea Lui de Tată,
Nicicând El nu te-a lepădat !
El este-un Tată-ndurător,
Să nu gândeşti că vrea să-ţi dea pedeapsă,
El vrea să te ridici de jos, de unde eşti,
Şi prin credinţă înainte să păşeşti.
Căci nu-i pe lumea-‘ceasta vreun păcat
Pe care Domnul Isus să nu îl fi plătit,
Nu trebuie decât să crezi,
Şi-ndată tu iertarea ai primit.

Hai, scoală-te, oricât de jos ai fi căzut,
Te scutură de praf şi de ţărână
Privirea ţi-o ridică-n cer
Şi vei vedea cum Tatăl te va lua de mână
Şi să nu uiţi, păstrează bine-n minte
Cuvintele pe care Domnul ţi le-a zis :
“Aşa cum se îndură de-ai săi copii un tată,
Aşa se-ndură Domnul de cei ce sunt ai Lui,
Şi, negreşit, orice ar fi, păcatele le iartă”